… nu am potrivit-o cu cea de acasa

       Duminica, surpriza! „Consecvent” din fire, in loc sa pornesc spre Bucuresti cu bicicleta, am pornit spre Pestera Dambovicioara cu masina, impreuna cu Laura. Nu ma intrebati de ce.

       Intre Codlea si Dambovicioara sunt 50 km care se parcurg printr-un cadu natural idilic. Din Codlea am demarat spre Bran, via Rasnov. Pana la Rasnov privirea nu se plictiseste zabovind asupra Piatrei Craiului si Bucegilor, doua masive complet diferite: Piatra Craiului cu a sa creasta golasa, ascutita, si platoul Bucegilor acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri.

       Imediat am ajuns la poalele dealului pe cre salasluieste una dintre cele mai bine conservate cetati taranesti din Ramania, Cetatea Rasnov, construita in sec. XIII-XIV.

       Mai departe soseau ne poarta spre Bran, o statiune turistica renumita pentru castelul cu acelasi nume, dar si pentru festivalurile mioritice Masurarea laptelui si Ravasitul oilor.

       Din localitate incepe culoarul muntos Rucar-Bran, acesta separa M-tii Bucegi de Piatra Craiului. Soseaua care strabate culoarul, serpuieste printr-un decor grandios, peisajele fiind de-o frumeste rara. Am avut senzatia ca cei 2 Gb ai cardului aparatului foto nu vor fi suficienti pentru a depozita Piatra Craiului.

       Un indicator ascuns printre copaci ne indruma spre Sirnea, satul in care s-a inventat turismul rural in Romania. Casele sunt imprastiate pe dealuri, parca imposibil de ajuns la ele. Probabil din aces motiv si-au pastrat aerul rustic.

 

       Dupa o scurta intoarcere in timp, revenim la drumul principal, DN 73, continuand spre Dambovicioara printr-un infinit de serpentine. La un moment dat soseaua vireaza dreapta, intrand in Cheile Dambovicioarei. Stanci imense, verticale, conduc spre intrarea in pestera.

       Dambovicioara este cea mai importanta pestera din cele peste 50 din bazinul hidrografic al Dambovicioarei. Pestera e foarte saraca in fauna, iar daca sunteti pasionati de stalactite si stalacmite, nu acesta e locul potrivit de vizitat.

       Am iesit din pestera fentand picaturile de ploaie care anuntau o ploaie teribila. Parca se rupsese cerul.  Ploua atat de tare incat stergatoarele nu faceau fata nici la viteza cea mai mare. Apa scursa de pe dealuri siroia pe marginea drumului, impingand pe carosabil pamant si pietris. Dupa 20 de minute totul s-a linistit, iar soarele a reaparut.

       Am apasat putin mai tare pe acceleratie deoarece aveam un tren de prins, dar nu cel la care m-am gandit sambata si care trebuia sa ma duca de la Targoviste la Bucuresti :). Am legat bicicleta in rastelul din vagonul 6, mi-am ocupat locu in vagonul 10! si m-am apucat de redactat o scrisoare de intentie (mai mult o cerere de sponsorizare) la care sa atasez proiectul turului Austriei pentru a-l putea prezenta directorului unei companii, a doua zi. Dupa formula „Domnule Director” laptopul s-a inchis.