Bergluft

    Ce vise! In fata se intindea oceanul, iar copilul care mai devreme se juca cu scoicile pe plaja fina, pornea in calatoria vietii. O ghirlanda in jurul braului, un dram de nebunie,  indragostit peste masura, s-a aventurat. Plutea drept inainte, spre acel pamant de a carei existenta nu stia.

     Emotionat cum rar mi-a fost dat sa fiu, cu stomacul cat un purice, am mijit ochii pe la 10. Vai, asa tarziu? Deja trebuia sa fiu in traseu! Colac peste pupaza, aveam de facut o alegere cumplita: plec cu sau fara cort? El si sacul de dormit cantareau 2,7 kg. Enorm, in raport cu ce urma! Dar ce sa fac, unde sa-l las? Mai mult, nici nu erau ale mele. Nu puteam lua aceasta decizie pe stomacul gol. In bucataria campingului se preparau niste sandwichuri cu un aspect jalnic, aparent necomestibile. Nu mi-a fost chiar usor, dar cu multa apa am reusit. Printre inghitituri am reusit s-o conving pe  domnisoara receptionera ca trebuie sa-mi gazduiasca sacul si cortul -„daca nu ma intorc in doua saptamani, il puteti vinde, arunca, faceti ce doriti” (scuze Gheo, dar nu aveam alternativa :)). Zece minute petrecute la masa au fost suficiente pentru ca cele cateva picaturi de ploaie sa ude prelata cortului. L-am intins, zvantat, sters, numai nu i-am cantat, doar, doar se usuca! Nu-l puteam strange ud, mai ales ca avea sa ramana impachetat mai multe zile. Intr-un tarziu, la 11.30, am pornit.

    Cateva strazi intortocheate, o privire aruncata peste umar palatului Belvedere, si am parasit orasul cotind pe drumul nr. 17 in directia Langenwang.  Primii 70 km i-am pedalat printr-un tinut nu foarte spectaculos, traversand campii fertile. Peisajul rural caracterizeaza Austria Inferioara, iar linistea vietii de aici ma indigna. Chiar si asa, e fermecator. Poate si din cauza fobiei austriecilor pentru ordine, curatenie si disciplina. Totul parea nou, imaculat.

    Rulam printre lanuri de cereale, imbatat de mirosul prospetimii. Parca prea relaxat, e drept, si datorita traficului, inghiteam asfaltul pe fundalul oferit de suieratul rotilor. Dar toate acestea au un pret, iar scadenta a sosit.  Linia orizontului nu mai era paralela cu solul, devenise sinusoidala. Inganfat, bateam la portile Semmeringului.  Trecatoarea face legatura intre Austria Inferioara si Stiria. Cat de greu poate fi? Inainte! Cu o altitudine pana-n 1.000 m, sub Predeal sau Bran, parea in alta liga. Da, dar la fata locului m-a intampinat Golgota. In cativa kilometri panta a urcat de la 457 m la 995 m, cu doar trei serpentine! Foloseam intreaga latime a soselei, ca doar nu era sa imping bicicleta. Imi ardeau gambele. Prea incordat in lupta cu muntele, n-am observat la timp pentru a o putea surprinde  intr-o poza, caprioara care mi-a aruncat o privire mirata, apoi a zbughit-o printre casele satenilor. Asa ceva! Doar peisajele reuseau sa-mi forteze un suras, rostogolindu-se cu repeziciune, indiferent de directia in care priveam.

    Sleit, fara vlaga, savuram o mica gustare: un baton cu ciocolata si un mar, ca desert. Eram in varful primului pas. Cat de greu a fost! Dar simteam un sentiment inaltator. Eram aproape de locul in care aruncasem prima ancora. Urmau alte zece zile cu cel putin o urcare similara. Voi reusi! Se ingana ziua cu noaptea, era timpul sa ma urnesc. Nu mai zic de temperatura scazuta.

    Coborarea a fost fantastica! Doar cateva masini m-au indemnat la prudenta. Toata soseaua, cu virajele ei largi, imi apartinea. Viteza mare si vant foarte rece, taios! Cel mai mult resimteau degetele, lipite de manetele reci ale franelor.

    Ora tarzie si vremea ostila m-au facut sa fiu macar azi intelept. Pacat, dar nu puteam termina ziua asa cum imi propusesem.   Am tras pe dreapta cu vreo 10 km  mai devreme, in cocheta statiune Spital am Semmering. Zimmer frey  am gasit destul de usor, dar foarte greu mi-a fost sa comunic cu gazda. Vorbea cinci limbi: germana, italiana, maghiara, slovena si… inca una, dar nicio o iota engleza! Negociam pretul facand „picturi murale”, neavand altceva la indemana. Efortul a meritat, obtinand o reducere substantiala fata de pretul avansat initial, incluzand si micul dejun, fruhtuch-ul.

    Am tras cortina, dar nu inainte de a consemna impresiile si cele mai importante momente ale zilei, savurand o blonda, din partea casei. V-ati  prins, nu? Era … o bere 🙂

    Pe maine!