File de … poveste

     Statea aplecat si foarte concentrat asupra problemelor cotidiene, cautand solutiile optime. A tresarit la prima vibratie a biroului. Era doar telefonul care se zbatea, in surdina, undeva la stanga tastaturii. Raspunde. „Salut! Am vorbit cu ceilalti si ne vedem in oras. Ce zici? Vii?” Deja avusese parte de o zi grea, istovitoare, plina. Toate i-au mers pe dos, iar sfarsitul programului nu batea la usa, mai erau trei ore. Nu-i ardea de nimic, dar a acceptat. „Da, vin. Ne vedem acolo.” Si telefonul amutise. S-a gandit ca poate salva ziua petrecand restul ei in compania unui prieten bun si a celor doi amici.

     La ora cinci si-a luat geaca, rucsacul pe umar, si, iesind din cladire a pornit MP3-ul si a aprins o tigareta. S-a bucurat doar de cateva fumuri. Ploaia si vantul, frigul, l-au zorit, facandu-l sa paseasca tot mai grabit, infofolit, cu capul intre umeri.

     Putin zgribulit, trece pragul si se aseaza la masa celor trei, dar nu inainte de a ocoli mesele de langa geam. Dupa saluturi si strangeri de mana, fara a rasfoi pliantele de pe colt, comanda o cana cu fin fiert. Cateva inghitituri i-au fost suficiente, isi revenise. Nu-i mai vazuse de multa vreme, asa ca avea ce povesti. Ideal pentru a se detasa de tot ceea ce l-a incomodat la servici. Le-a impartasit cele mai noi experiente traite, cateva glume pe seama fiecaruia, sport, fete, …  voie buna.

     Intr-un interval de cateva minute face cunostinta cu doi baieti (amici ai mesenilor), veniti, intelesese, pentru concertul de vioara si chitara, sustinut mai tarziu, intr-un local aflat la cateva strazi distanta. Se simtea bine. Nici nu observase ca masa se umpluse. Aparusera alte trei persoane. Toata lumea discuta, radea cu toata lumea, dar el se simtea in centrul atentiei. Totul se invartea in jurul sau.

     Si a privit spre usa. Timpul s-a oprit. La fel si inima, pulsul. Privea chipul angelic, un par stralucitor cazut peste umeri, si ochii, ochii in care se scufundase… Cumva, isi cobori privirea spre umeri, intalnind silueta eleganta, gratioasa, parca intentionat acoperita de o helanca fara maneci, descoperindu-i bratele. Privea frumusetea in stare pura.  Trecand prin fata lui, ea i-a zambit sarmant, discret, multumindu-i pentru compliment. Nu i-a raspuns, era inert.

    Incerca sa-si revina. Mai comanda un vin, dialoguri fortate cu cei din jur, o tigareta, dar nimic. Nu putea ignora prezenta ei. Tot timpul ii intalnea privirea. Dorea sa-i vorbeasca, orice, sa-i auda glasul. Astepta un moment prielnic, dar nu stia care-i acela. Vazuse un inel pe degetul inelar. Ce putea fi? De logodna? Verigheta? Auzise franturi din discutiile lor. Pareri si impreii despre prietenii celor doua fete care o insoteau. Ea ofta, iar lui, pulsul i se accelera. Da, e singura! Dar nu avea curaj sa i se adreseze. Erau trei fete la masa, iar el, timid, cum va pune problema? Ce sa-i spuna? Nu mai facuse asa ceva. Sa-i ceara direct numarul de telefon? I se parea nepoliticos, deplasat. Trebuia sa duca discutia intr-acolo, dar cum?

     Amicii lui incepusera sa paraseasca localul. El nu; tot astepta. Avea tot timpul din lume. „Mai stau, merg si eu la concert”, le spunea celor care plecau. Tragea de timp. Dar se apropia ora concertului si tot nu gasea momentul. Nota de plata era achitata, paharele erau aproape goale, iar timpul zbura, venea clipa in care trebuia sa plece. Cateva impulsuri, dorinta, dar insuficient. Cateva clipe s-a gandit la lucrurile frumoase pe care le facuse de-a lungul timpului, decizile care i-au schimbat cursul vietii. Se imbarbata. „Ce am de pierdut? Decat sa-mi para rau ca nu am incercat, mai bine sa fiu dezamagit de ceea ce am facut, dar nu mi-a placut”. Offfff!

      Si inevitabilul s-a produs. Toti cei ramasi s-au ridict. El, si-a luat haina si rucsacul, pasind spre masa lor. Ii tremurau picioarele, iar inima-i sarea din piept. S-a apropiat, cerandu-si scuze pentru deranj. Toate cele trei l-au privit zambindu-i, sugerand ca nu a deranjat, din contra! Le-a intors zambetul celor doua, cerandu-si din nou scuze. Fetele pricepusera. Si-au indepartat privirile, iar el a ramas doar cu ea. „Ce s-a intamplat?” Zambetul, vocea, rasuflarea ei, toate il copleseau. P…p…,pu…, pur si simplu, imi placi! Si-a lasat mainile pe genunchi, ii tremurau… A incercat sa-i dea intalnire, fiindu-i jena sa-i ceara numarul de telefon. Ea intelesese si l-a ajutat. “Nu am certitudinea ca pot veni maine la sapte, lucrez foarte mult, dar iti pot da numarul de telefon”.  Tastand, se ruga ca ea sa nu priveasca display-ul telefonului pentru a nu-i observa tremurul degetelor. Abia nimerea cifrele. Nu realiza ce face! A tastat si a bagat telefonul in buzunar. Urma sa o sune a doua zi, spre seara. Se indragostise! Era ireal!

       A iesit din local agale. Dupa colt a inceput sa topaie, chiuind si cantand. A ajuns si la concert. Ar fi putut ajunge si pe luna! Era extaziat. S-a imbatat cu cateva acorduri de vioara, acompaniate de chitara. Simtea muzica, zambea, fiind incantat peste masura. Savurand, a consultat agenda telefonului. Dorea sa arunce o privire peste prenumele ei. Dar nu l-a gasit! Stupefiat, verifica toata agenda de mai multe ori. Imposibil! Cauta printre apelurile efectuate. Nimic. Nu o apelase. Se intoarse in localul cu pricina, dar masa era goala. „Fetele au plecat de-o ora, imediat dupa ce ati iesit dumenavoastra, iar de cand sunt eu angajata, un an, nu le-am mai vazut pe aici”. Vorbele barmanitei au cazut ca un fulger. S-a intors, dar nu a mai simtit muzica, nimic. Totul era tern. Si-a luat haina. rucsacul, MP3-ul, a aprins o tigareta si a pornit spre casa, pe jos, ascultand tot drumul Fade to black. I-a retinut chipul, prenumele si trei cifre din numarul de telefon. Atat.

       A prins rasaritul soarelui tintuind tavanul. Stia ca fructele din varf, cele mai bune, sunt greu accesibile, doar cativa fiind cei care pot ajunge la ele. Asta, dupa ce le gasesc. Lui, destinul ii puse in cale o stanca. Nu s-a resemnat. Toata noaptea s-a gandit la variantele, solutiile care-i puteau readuce numarul mult dorit. A apelat la colegii IT-isti, dar acestia nu l-au putut ajuta. A incercat la cateva service-uri specializate in telefoane mobile. Au ridicat din umeri. Reprezentantii fabricantului telefonului au pus capacul. NU se poate! Mai avea varianta retelelor de socializare. Ajuns acasa a inceput cautare. Erau sute, dar n-a gasit nimic. A inchis calculatorul si a incendiat o fumegana.

      Emotionat fiind, tremurandu-i degetele, nu a salvat contactul, apasand tastele aiurea… Minute bune s-a tot gandit, framantandu-se, si in acelasi timp, cautand raspunsuri la avalansa de intrebari care-l zapaceau. Dar la un moment dat a zambit, s-a intors pe-o parte, a inchis ochii, si a reinceput sa citeasca bucuria vietii.