Kitzbuhel

– Her Alexander! E timpul să te scoli!

Aşteptam parcă prin somn glasul fetei, aşa că i-am răspuns îndată.

 – Eram treaz domnişoară.

 – Ba nu erai, spuse fata râzând. Acum te-ai trezit.

      Am auzit-o coborând scările şi intrând în bucătărie. Apoi m-am sprijinit în mâini, mi-am făcut vânt, dar n-am putut sări din pat. Resimţeam din plin cei aproximativ 850 km deja pedalaţi. Îmi era dor de ritualul bărbieritului. Mă năpădise barba, creându-mi mâncărimi. Dar nu aveam timp de aşa ceva. Trebuia să prind regional-expresul spre Jenbach. Nu doream să pedalez aceeaşi porţiune pe care circulasem cu două zile în urmă. Am luat micul dejun la pachet şi am tulit-o spre gară. Călătoria a durat doar 15 minute, relaxante. Trenul plutea.

      Ce bine a fost. Acum începe munca, pedalatul. Ultima săptămână. Mă simţeam ca acasă. Hoinăream în continuare prin pitoreasca vale a Innului, străjuit de munţi, într-un decor cu care mă obişnuisem.

     Aşezată între un versant şi râu, micuţa aşezare Rattenberg  e foarte pitorească. Am aruncat o privire castelului în ruină care domină localitatea şi m-am strecurat în medievalul Altstadt. Printre casele ca de turtă dulce, zgrăvite în roz, galben şi verde, am găsit şi un oficiu poştal de la care am reuşit să trimit câteva vederi. Mi-ar fi plăcut să mai casc gura prin magazinele pline de obiecte din sticlă, aici fiind un centru cu o bogată tradiţie în prelucrarea acestui material. Seamănă, puţin ce-i drept, cu Murano.

      Şoseaua în uşoară urcare şi vântul frontal mi-au creat un oarecare disconfort. Însă n-a durat mult, până la Worgl. Am cotit dreapta pe drumul 170, spre Kitzbuhel, prin superba Brixental. Toată buna dispoziţie m-a învăluit. Valea nu e lafel de celebră ca Zillertal, dar e mult mai spectaculoasă.  Micile staţiuni Hopfgarten, Brixen şi Kirchberg cu ale lor case minunat aşezate la poalele munţilor m-au pregătit pentru cea mai frumoasă staţiune pe care am văzut-o în 26 ani.

      Totul pare desprins din poveste, cu o arhitectură cu un pronunţat caracter gotic. Casele sunt presărate pe pajiştile aplipe, la umbra Kitzbuheler Horn. Centrul localităţii e comasat în două pieţe, în ambele existând case medievale transformate în hoteluri. Cât rafinament! În ciuda valurilor de turişti sosiţi prin intermediul agenţiilor de turism, staţiunea îşi păstrază aerul aristocrat, fiind frecventată de clienţi bogaţi. Kitzbuhel este refugiul multor staruri de cinema şi personalităţi mondene ale Europei. Printre caleşti medievale îşi fac loc maşini super sport. Domni de toate vârstele, accesorizaţi ultima modă, la braţ cu partenere cochete după care cu greu te abţi să nu întorci capul, populează acest colţ de paradis. Şi totuşi nimic strident, ţipător, pestriţ. Toată lumea pare educată, discretă. Mai mult ca sigur bogătaşii aştia nu-s vopsiţi. Nu-mi pot imagina cum arată staţiunea în ultimul sfârşit de săptămână din ianuarie, periadă în care se organizează cel mai prestigios concurs de schi alpin din calendarul Cupei Mondiale.

      He, he, am terminat şi îngheţata. E timpul să plec. Am coborât spre St. Johann pe o şosea cumplit de aglomerată, nu ştiu daca am mai văzut aşa ceva, dar fără ambuteiaje, claxoane, urlete şi înjurături. În ciuda oboselii am reuşit să parcurg alţi 13 km până la Fieberbrunn, unde gazda s-a oferit să-mi spele garderoba.

      Gute nacht!