Între două frumuseţi plouă!

     Să aştern gânduri? Sau nu? Cam astea-s întrebările. Dar degetele mă cam mănâncă, trebuie scărpinate. Mai mult, simt nevoia şi de puţină răutate. Pardon, sinceritate. Vreau să falsez niţel. Nu voi fi chiar eu. Oare?

      Duminică am redevenit pământean, întorcându-mă acasă, după ce am atins cel mai înalt punct al Balcanilor, Vf. Musala, 2.925 m, din M-ţii Rila. O frumuseţe! Nu bat, acum, fierul. Doar că, pentru câteva ore, am fost personajul principal al unei poveşti. N-o mai citisem, dar mi-a plăcut, mult de tot. O voi scrie, cândva.

      Noua săptămână a început cu clasicul servici, ore lungi în faţa calculatorului şi două ieşiri în oraş. Toate, până azi, 25.04.2013, inclusiv.

      Undeva prin poşta electronică zace de câteva săptămâni o invitaţie. E pentru un eveniment, să-i spun, monden – decernarea premiilor publicaţiei online radardemedia.ro. Decizia e grea, dar, totuşi, merg. Cu ce să mă îmbrac? Caut printre bocanci, pioleţi, biciclete, cauciucuri, parazăpezi, suprapantaloni, spiţe, polare, rucsaci, pinioane, geci, colţari, saboţi de frână şi beţe de trekking. Zăresc, undeva în dosul dulapului, o pereche de pantofi, o cămaşă (cred), pantaloni şi un sacou. Aceasta din urmă nu are un nasture, da-l îmbrac aşa cum e. A!, mai fac şi un duş. Niciodată nu mi-a plăcut perfecţiunea :).

       Evenimentu-i cu ştaif, constat rapid, căutând loc de parcare prin curtea locaţiei din Otopeni, un câmp din marginea Bucureştiului. Parchez pe maidanul din spatele hotelului, deranjând câţiva câini. Cobor, încui maşina, iar până în faţa intrării reuşesc să aştern pe bombeul pantofilor o pudră fină de praf. Zâmbesc, amintindu-mi că anul trecut am rămas plăcut surprins de asfaltul proaspăt turnat peste uliţele din Cotu Băii, comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava.

    Intru, păşind pe covorul roşu, superstiţios, cu dreptul. Dezbrăcatu`-i în vervă, înconjurat de câteva domniţe. Nu reprezint interes, evident, şi mă ignoră, la fel şi camerele video ale reporterilor. Se întorc spre mine, da-s oprite. Salut cordial gazda evenimentului, îmi ocup locul, mă răcoresc cu un fresh, şi aştept cuminte. Remarc câteva siluete, destul de mult prost-gust (sigur am lipsit la orele de modă), nişte feţe pe care le-am mai văzut la televizor, iar festivitatea începe.

        Amfitrion, Cosmina Păsărin. De aici din spatele sălii  nu se prea vede. În schimb, zăresc domni, foarte tineri, bine accesorizaţi. Mă refer la dudui. Se chinuie, rău de tot, dar nu contează. Pantofii nu-s cei mai comozi, iar corsetul provoacă răni. Din când în când pe chipurile angelice apare câte o grimasă. Nu-i bai. Trebuie să iasă în evidenţă. Aici sunt în mediul lor. Roiesc printre camerele de filmat şi blitzurile aparatelor foto. Ele, fetele, smulg zâmbete interlocutorilor doar când grăiesc.

      Între timp, se decernează câteva premii. Nu prea înţeleg de ce toţi laureaţii sunt „cei mai buni”. Corect, cred, ar fi „cei mai populari”. E doar o părere, nimic mai mult. Dar aici nuanţele, detaliile, nu-şi au locul. Ăsta-i publicul site-ului, asta doreşte, primeşte în consecinţă: Andra este artistul anului 2012, Kiss FM – radioul cel mai cel, emisiunea Mireasă pentru fiul meu e în top, blogul Danei Rogoz este peste celălalte, Buzdugan are cea mai bună voce de radio, iar Kanal D e nu ştiu ce televiziune.

       Mai beau o răcoritoare în timp ce o doamnă (scuze, dar îmi scapă numele), venită din Canada (aşa a spus, dar nu părea), încearcă să încânte publicul. Mă închid în mine, îmi astup timpanele. O văd, cu greu, şi pe Nicoleta Luciu. Acordă un interviu. E cam tuciurie. Ăsta-i rezultatul unei ţinute închise la culoare combinată cu un bronz … cam negru. Nu prea seamănă cu cea din pozele în care apare. Ciudat.

       Altă sarabandă de premii: prezentatoarea TV a anului (o fată de la A1), cea mai bună emisiune de la radio (am şi uitat care-i) şi reviste, atât online cât şi print. Gura-mi rămâne întredeschisă la auzul câştigâtorului celui mai bun eveniment al anului trecut. Ehe, concertul LaLa Band de la Arenele Romane. No. 1!… Ce tăntălău sunt! În 2012 am fost doar la RHCP şi alte câteva. Ghinion! L-am ratat pe cel mai tare.

      Inima-mi bate cu putere, foarte intens. Se apropie punctul culminant, acordarea premiului pentru cel mai cel dintre cei mai cei. Dau peste cap o bere mică, am nevoie de puţin alcool. Trebuie să rezist până la final. E de bun simţ, cred, şi-s curios de mor. Mă autoflagelez, dar cred că merită. Deja am rană la unghia degetului mijlociu.

       O altă cântare, scurtă, a unui băiat. Urmează acordarea altor coroniţe: Laura Cosoi e cea mai sexi vedetă, iar Connect-R, cel care vara nu doarme, câştigă marele premiu pentru melodia anului. Tobele bat, în crescendo, şi gata, linişte. Andreea Esca, deja jurnalistul anului, este laureata serii, primind, în ropote de aplauze, marele premiu al galei.

     Urmează alte mulţumiri: sponsori, participanţi, laureaţi, tot tacâmul. Eu însă mă adun, mă ridic, şi pornesc spre ieşire. Am capul cât o baniţă, sunt surmenat. Dovadă că, rememorând evenimentul, încurc ordinea decernării trofeelor. Clar, am luat decizia bună.

      Parcurg  distanţa până la maşină în ceva mai puţin de zece minute. Mă latră şi un câine. Îi răspund mârâind. Puţină rockăreală nu strică. Dau o cheie şi găsesc un post de radio nasol de tot, exact pe gustul meu. Acum, în sfârşit, relaxare totală…

       Uit să-i mulţumesc lui Dorin pentru invitaţie şi să-l felicit – mi-a arătat un tablou viu colorat. Nu ştiu dacă e sau nu de calitate. Este primul de acest gen pe care l-am privit. Simţul artistic nu a fost şlefuit aşa cum trebuie, mai am de lucrat. În general, sunt cam necioplit. Oricum, a mea părere nu contează într-un astfel de context. Sunt alţi muşterii care se pricep la showbiz.

      Sper să mă revanşez, să-l invit pe amicul meu undeva, cândva, la ceva. E greu, căci avem preocupări care nu au tangenţe. Pot totuşi să încerc. Prima ocazie ar fi săptămâna viitoare, dar nu sunt sigur că, pentru ceea ce doresc să fac, am nevoie de companie. Egoismul, fir-ar!, da-i de înţeles. Mă gândesc…

       Vreau să cuceresc o zeiţă, altă frumuseţe. E irezistibilă. Îţi face veacul prin Piatra Craiului, pe creastă, între Şaua Funduri şi Vârful Turnu. Sigur o găsesc, iar atunci mă voi cuibări la sânul ei, două zile.

….

PS: Acum, parcurg textul şi concluzionez. Ce ţaţă sunt!?