Mărţişor

     Nu-mi amintesc dacă vreodată am fost încântat de tradiţia marţişorului, dar nici n-am detestat-o. Încă din fragedă pruncie mi s-a cultivat obiceiul primăvăratic, până ce a devenit o îndatorire. „Eşti băieţel, trebuie să fii şi cavaler”, îmi tot repetau părinţii, an după an.

     Puţină bucurie mă cuprindea atunci când colegele din gimnaziu se entuziasmau niţel de mica atenţie: un trifoi, o potcoavă, un ghiocel, un coşar, … ceva simbolic. Eram un fel de bufon al clasei. Mic, timid, ruşinat peste poate, ofeream mărţişoare. Cu trecerea vremii şi a vremurilor entuziasmul domniţelor cu care am interacţionat a scăzut. Să fie sănătoase! Îmi fac doar datoria, sîc!

     Inevitabil, am descoperit apa caldă când am constat că-s doar câteva – le număr pe degetele unei singure mâini – care înţeleg fenomenul, se bucură sincer de primirea unui mărţişor. Şi a urmat axioma: bucuria lor e, de fapt, importantă! Oricât mi-au explicat cât de încântate, fericite sunt de primirea unui mărţişor, tot nu înţelegeam. Cum e când primeşti mărţişor? Ce simţi? Am aşteptat multe primăverii pentru a afla răspunsul. E atipic.

     Cu două zile în urmă, chiar în prima zi a primăverii, am asistat la un concurs de sărituri cu schiurile contând pentru Cupa Mondială. Şi nu a trebuit să mă deplasez la Oslo, Lahti, Planica sau vreunul dintre oraşele gazdă ale Turneului celor patru trambuline. Nici vorbă. La doi paşi de casă, lângă Râşnov, pe Valea Cărbunării, şi-au făcut apariţia urmaşele lui Icar.

Această prezentare necesită JavaScript.

     De sub combinezoanele vătuite emană gingăşie şi drăgălăşenie. Peste toate pluteşte însă curajul, nebunia zborului. Simpatica niponă Sara Takanashi – lider al clasamentului general, foarte frumoasa rusoaică Irina Avvakunova, vikinga Maren Lundby, nemţoaica Ulrike Gräßler, finlandeza Julia Kykkanen şi alte câteva competitoare s-au perindat la start. Au efectuat exerciţiul în doar câteva secunde: dezlipirea de pe bara de start, elanul, desprinderea de pe masa trambulinei, V-ul Boklov, planarea şi aterizarea artistică în telemark. O plăcere! Exact ca-n viaţa de zi cu zi când priveşti sexul frumos şi te pierzi în mrejele … ei. Nu mai întreb de ce pare că tot universul e în palma unei fete. Am mai făcut-o, n-am gâisit răspunsul.

     Cele mai bune săritoare ale primei manşe, s-au calificat în runda a doua, finală. Deja-vu-ul s-a produs. Toată procesiunea a decurs la fel ca mai devreme, dar într-o notă puţin mai tensionată. Suspansul, căci se decidea învingătoarea, a fost curmat de Sara Takanashi. În vârstă de doar şaptişpe` ani a câştigat a unsprezecea oară în actualul sezon. Formidabil!

     Indiferent de performanţele acestor fete, tot competiţia bărbaţilor este în prim-plan. Pe undeva-i normal. E mai spectaculoasă, prin prisma tradiţiei şi a săriturilor mai lungi. E un regal, cel puţin aşa se vede prin ecranul televizorului.

     Oricare ar fi diferenţele, ochii copilului devenit adult au urmărit un spectacol, o bucurie care l-a inundat. Cred că a primit un mărţişor.

     Mulţumesc, fetelor.