Ştrandul Codlea

     Da! Simt nevoia de clişee. Şi de patetism combinat cu platitudine.

     E vară. Soarele e sus pe cer, iar vacanța bate la uşă. Încolonați, doi câte doi, aşteptăm: premiul, mențiunea, iar cei mai mulți, terminarea şcolii. Toți ne vom reîntoarce peste trei luni în aceleaşi bănci jegoase, în care au deprins abecedarul alte şapte generații.

     Ciclu s-a repetat anual, cu mici modificări direct proporționale cu înaintarea în timp. Pe lângă tonele de exerciții numerice şi nenumăratele poveşti şi povestiri, au apărut, treptat, probleme la fizică, chimie şi tot felul de coşmaruri.

Pe şleau, comprimarea şi suprimarea vacanței.

     Fiecare-şi petrecea timpul, liber, după cum … puteau părinții. Cei mai mulţi erau exilaţi la țară. Câțiva făceau aerosoli, maxim şapte zile, pe la Jupiter, Saturn, Eforie ori Costineşti. Cei mai puțini, adică doi, plecau peste hotare câteva zile. Restul rupeau maidanul din zori şi până-n seară.

     Prea multe detalii din lungile veri nu-mi amintesc. Cu toată această amnezie, îmi amintesc Ştrandul Codlea. Cel puţin zece veri le-am petrecut pe marginea bazinului, iar în restul am trecut pe acolo constant.

     Într-adevăr, cam în orice văgăună gaseşti aşa ceva. Dar ăsta e aparte: cadrul natural, calitatea şi temperatura apei, dimensiuni, număr de bazine şi împrejurimi. S-o luăm cu începutul, sintetizând cei 110 ani ai ştrandului – cu sprijinul profesorilor de istorie, d-na. Elana Marin şi dl. Plăiaşu Mihai; în cartea lor despre Codlea.

     Ştrandul din Codlea a fost construit de „Asociaţia codleană pentru înfrumuseţare” în anul 1904. El este situat în apropiere de Dealul Lentzes, fiind alimentat de un izvor al Goldbachului sau Valea Caldă, a cărei apă are o temperatură constantă de 18 °C. În 1905 este construit hanul din pădure.

     Între 1932-1936, la inițiativa și sub conducerea lui Thomas Dück și cu ajutorul corului bărbătesc evanghelic, a tineretului german și a muncitorilor din unele întreprinderi, bazinul ștrandului a fost mărit ajungând la 50 metri lungime.

     La venirea comuniștilor, ștrandul a intrat în posesia statului. Lângă ștrand, s-a amenajat un lac umplut de apa din ștrand care avea și bărci pentru agrement. Mai târziu s-au mai construit lacurile 2 şi 3, în prelungirea primului lac. În pădurea din jurul ştrandului s-au ridicat mai multe cabane pentru turişti, care au rămas în paragină, chiar din timpul regimului comunist.

     După revoluţie, la 9 aprilie 2008, ştrandul a revenit în proprietatea municipiului Codlea.

     Din tată în fiu, amintirile s-au depănat: locul de întâlnire al tinerilor timpului, împărţitul sandwich-ului pe din două, schimbatul impresiilor despre ultima carte citită, ieşiri cu cortul, primul sărut sub nu ştiu care creangă,  … d-astea.

     Am prins şi eu un sfert din etatea ştrandului; sunt norocos, dar nu neapărat pentru experienţele amintite. Pur şi simplu îmi plăcea (la fel şi acum) locul. Drumul prin pădure – aproximativ o oră  – era superb. Şi-l băteam aproape zilnic. Nasol era la întoarcere, după ceasuri lungi de înnotat şi stat în soare. Acasă, mă împleticeam spre dormitor.

     Nu cunoşteam noţiunea de vacanţă. Era doar ştrand şi atât. Amenajat fix la poalele Măgurii în mijlocul pădurii dese, umbrit de foaiase şi conifere, era locul perfect: munte, pădure, apă rece de ivor, lacuri, drumeţie, toate în acelaşi loc, la o aruncătură de băţ de casă.

     După clasa a X-a au apărut chefurile, direct pe plajă. Imediat după, nopţile albe petrecute la cort, la ecluza celui de-al doilea lac. De vis!

     Cel mai mult însă am fost îndrăgostit de trambulina mare, 3 m. O epuizam, călărind-o mereu. Săream într-una. Asta până când, ajuns pe marginea bazinului la prima oră, n-am mai văzut-o. O tăiaseră, era periculoasă.
 O săptămână am purtat doliu. În sfârşit, a rămas cea mică, – 1,5 m, dar senzaţiile nu mai erau aceleaşi.

     Cum era de aşteptat, borna Bucureşti mi-a pus o mică piedică. Inevitabil, am rărit-o cu ştrandul. Vacanţele de vară, lungi de trei luni, s-au transformat în concedii scurte de maximum două săptămâni. Plus că am început să văd şi lucrurile din altă perspectivă. Altfel spus, am ajuns pe plaja oceanului cunoaşterii, ţânc fiind. Mi-a plăcut perspectiva, doream să încerc să descopăr măcar o părticică din el, fie ea cât de mică. Şi m-am aruncat în valuri…

     N-am cum să uit anii copilăriei, cu atât mai puţin ştrandul. L-am vizitat cu plăcere zilele trecute, evident, deplasându-mă cu maşina A fost doar a doua descălecare pe anul acesta. E aproape la fel, poate mai cochet. Temperatura apei este, în schimb, aceeaşi. Dar nu mi se mai pare chiar potrivită pentru îmbăiere; mă acomodez tot mai greu. E clar!, cu vârsta, mă răcesc 😦 .

PS: Pentru curioşi, ştrandul de la Codlea se află la aproximativ 20 km de Braşov, spre Sibiu. De la Popasul Căprioara, situat la marginea drumului, o şosea urcă aproximativ un kilometru prin pădure. Asfaltul, de cea mai bună calitate, se termină în complex.