Carpathian Skiing

     După o convalescență lungă, la început de 2015 mă sui, iar, pe doage. Au trecut, parcă, șase ierni de la ultima coborâre. Mai în plug, mai de-a bușilea, dar mergeam. Pe pârtii ușoare, nu-mi asumam cine știe ce riscuri.

     În prima zi a noului an resimt plăcerea schiului. La Vatra Dornei. Pe ce pârtie, nu știu. Parc sau Veverița. Și ce fain e! O pârtie destul de scurtă, vreo 800 m, cu un grad de dificultate mediu. Excelente condiții, mai ales când ai lângă tine un fost monitor. Îmi oferă cursuri gratuite, ca-ntre prieteni. Cinci coborâri ajung, sunt suficiente. Plus un ceai cald.

     – Masto, nu te descurci chiar rău pentru un începător.

     – Eși băiat fain, ce să zici!?

     – Serios! Venim și mâine.

     – Nu cred că mă mai țin balamalele, dar vedem.

     Nu mai prind o a doua zi la schi, ci pe la mănăstiri, dar asta e o altă poveste.

     Sunt  încântat de condițiile din nordul țării. Și prețurile par decente. Cu 100 lei urci de 25 ori. Echipamentul se închiriază cu ora, 10 lei, sau cu ziua – 40 lei. Însă nu sunt dispus să-mi închiriez echipamentul, pentru că vreau să schiez, de acum, cât mai des, ori de câte ori voi avea ocazia. Zis și făcut!

     Ajuns acasă încep căutările. În două zile strâng echipamentul: schiuri, legături, clăpari, bețe, pantaloni și cască. Geaca, ochelarii și mănușile sunt deja în debara. Rămâne doar să întorc nerăbdător paginile calendarului.

     Pe 10, sâmbătă, parchez la poalele Bucegilor, pe Kalinderu. Cum cobor din mașină sesizez diferența. Zona e puțin mai modernă decât surata din nord, dar și mai scumpă. Pe undeva, e normal. Skipass-ul pentru o zi costă 145 lei! În fine, achiziționez o cartelă de 20 puncte (10 urcări), 130 lei. Zece ture sunt suficiente, constat imediat după terminarea primei coborâri. Și aici, ca și la Dorna, pârtia are un grad mediu de dificultate. Sunt puțin confuz căci Kalinderu pare mai dificilă, mai ales S-ul de la mijlocul ei. În fine, mă descurc. Corijent sunt la păstrarea centrului de greutate spre înainte. Tind să stau pe cozi.

      Mă simt ca în primele zile de șofat, atunci când trebuia să mă gândesc la fiecare manevră pe care urma s-o execut. Acum, după mai mulți ani de condus, șofatul s-a format într-un tot, din gesturi reflexe. Pe schiuri fiind trebuie să mă gândesc la mișcarea de rotație, punctare, schimbarea greutății de pe un picior pe altul, flexare, găsirea centrului de greutate, etc. Pe toate le gândesc; mi-e greu. Știu că trebuie exercițiu, perseverență. Dar am răbdare.

     Duminică mă mut la Azuga, pe Sorica. Pârtia e pe gustul meu. Și prețurile sunt puțin mai mici decât la Bușteni. Reușesc 15 coborâri pe Sorica Teleski (lungime 700 m / dificultate medie), 2 coborâri pe Sorica (2100 m / medie) și una pe Cazacu-Variantă (1950 / medie).  Toate urcările, vreo 130 lei.

     Peste alte cinci zile, luuuungi, fixez schiurile în suport, încarc bagajele în portbagaj și demarez. Destinația? Ziua de naștere a lui Gheo sau complexul Ski Transalpina? Ambele. Între două petreceri am găsit timp și pentru cel mai nou domeniu schiabil din țară. Pârtia principală are o lungime de 1991 m, dificultate mdie și o diferență de nivel de 532 m. Urcă de la 1320 m până la 1850 m. O minunăție!, și nu mai vorbesc de poziționare.

     Prețurile sunt în regulă. Skipass-ul pentru o zi întreagă costă 85 lei. Există și varianta pentru cei mai puțini matinali. După ora 12.30, cartela nelimitată costa 55 lei.

     Observ că de la începutul anului și până în prezent am făcut un tur al câtorva domenii schiabile din Carpați.
Îmi place, mă Bucur că am descoperit bucuria de a schia. Abia aștept turele din Poiana Brașov, Sinaia și Straja. De ce nu, Austria, Italia, Elveția sau Bulgaria? Voi vedea …

     Până atunci rămân cu o certitudine. Lângă biciclit și drumeții montane am așezat și schiul. Pârtieeee!