După hibernare

     Temperaturile ultimelor zile şi prognoza meteo a perioadei următoare m-au convins să agăţ schiurile în rastel. De fapt, le-am dus la beci, în pivniţă. Se vor acoperi de praf. Acelaşi pe care tocmai l-am şters de pe bicicletă. I-a sosit vremea, după câteva luni de hibernare. Am curăţat-o , am lustruit-o, aşa, de ochii soacrei.

     Bine, bine dar ce fac cu ea? Cu bicla. Pe unde s-o dezmorţesc? Ori…să mă dezmorţesc? Parcă aş fi Omul de Tinichea. Ruginit.

     Cu puţin curaj îmbrac echipamentul şi pornesc. Sunt primele pedale pe anu` ăsta. După câţiva metri adunaţi din traficul capitalei prind mai multă încredere. Îmi place! Simt bucuria mersului pe ţoaclă. Rămâne doar să pornesc GPS-ul; va înregistrează el ceva.

     Ies din Bucureşti prin Pipera, căscând gura la foarte puţin esteticele imobile care flanchează şoseaua. O sorcovă arhitecturală. Unele case sunt locuite, multe-s de închiriat, câteva chiar părăsite. Constat că a cam apus zona foselor septice rezidenţială.

     Virez stânga pe Erou Iancu Nicolae, iar după, dreapta spre Grădina Zoologică. Când să rătăcesc prin Pădurea Băneasa aud pocnind câteva focuri de armă. Se trage. În poligon? Sau…? Dacă trăgătorii îmi seamănă, sigur n-am vreo şansă. Fac stânga-mprejur.

     Continuu pe Privighetorilor, las Ambasada SUA în urmă, traversez cele două cocoaşe ale DN1 şi mă încadrez pe Ion Ionescu de la Brad, cu destinaţia Palatul Mogoşoaia.

     În curtea frumosului edificiu ajung la prânz, la ora mesei. Înfulec un baton cu ciocolată, un măr şi trag două ţigarete, stinse cu puţin fresh de portocale. Îmi trag şi sufletul.

  Încalec iar, însă la benzinărie aleg ruta spre Chitila, pe Şoseaua Chitila-Mogoşoaia. În giratoriul din DN7 virez spre Bucureşti. Parcurg linia dreaptă, luuungă, a Şoselei Chitila, terminând-o sub Podu`Constanţa. Urmez Calea Griviţei şi tot B-dul. Ion Mihalache. Din P-ţa. Victoriei apuc noua pistă destinată bicicletelor – o pedalez pe toată, până la Cercul Militar. Dau o tură şi prin buricu`târgului.

     La Univesitate pufăi dintr-o pipă, patru fumuri, şi o sting. Nu intră. Pedalele îmi merg la inimă, doar suflul mă cam lasă. Totuşi, abia a trecut iarna şi n-am biciclit un metru. Resimt repausul. Da`nu-i bai, sunt aproape de casă, masă, pat. Până la moţăiala mai parcurg doar Carol I şi Moşilor.

     Hoinăreala s-a întins pe mai mulţi kilometri, vreo 45. Prin oraş, prin suburbii, şi tot aşa. Acum însă vreau să dorm puţin. Mai târziu sorb un pahar cu vin, iar mâine … până atunci mai e.