70 km în şa

     Duminică descopăr o altă variantă de încălzire, plimbare. Pe meleaguri dâmboviţene şi împrejurimi. Cam 75 km. Mult? Puţin? Nu contează. Lanţ întins să fie. Dar nu înainte de a pregăti bocceaua: două sandwichuri, o ciocolată, trei mere şi două banane.

     Startul îl iau de la Obor, urmez Colentina, Andronache, iar după calea ferată ies din Bucureşti. Traseul ţine DJ200 prin Voluntari, Pădurea Ştefăneşti şi localităţile omonime. De Jos şi de Sus.

     D-aci şi până-n Dascălu car pietre de moară. Şapte kilometri lungi cât o zi de post. Şi prin mijlocul câmpului. Doar vântul puternic (dreapta-faţă) îşi face de lucru pe acest tronson. De-o parte şi de alta a şoselei sunt doar panouri care anunţă că cine ştie ce teren e de vânzare, atât. Ciudat, sunt atât de aproape de capitală, şi în acelaşi timp îs dincolo de mama naibii. Ce mai!, juma` de ceas agonizantă.

     Agonia se termină după ce virez stânga pe DC184, spre Moara Vlăsiei. Rulez pe şoseaua care traversează pădurea Biglaru. E foarte plăcut! Înaintez lin, în ritmul pe care-l doresc, nefiind deranjat de absolut nimic. Nici măcar de vreo maşină.

     La intersecţie (e una singură) continuu pe DJ101, traversând comuna şi o mică parte din Pădurea Moara Vlăsiei. Ies din codru şi la troiţă cotesc pe DJ101c, ţinând-o spre Mănăstirea Căldăruşani, trei kilometri.

     Ctitoria lui Matei Basarab dăinuie din 1638. A împrumutat numele configuraţiei locului, care seamănă mult cu o căldare. Îmi place unde am ajuns. Malul Lacului Căldăruşani e perfect pentru un popas: mâncare, reculegere, o raită mănăstirii şi o moţăială pe pajişte.

     E timpul să revin spre casă, însă nu în totalitate pe acelaşi drum. Traseul a fost comun o mică porţiune, până la Moara Vlăsiei. Acum am urmat tot îninte DJ101, prin Căciulaţi şi Baloteşti, până-n DN1. Aglomerata şosea am împărţit-o cu o grămadă de autovehicule, vreo 16 km, până la Băneasa.

     La primul semafor mă încadrez pe Aerogării, apoi pe Alexandru Şerbănescu, pentru a termina cu bulevardele pe Barbu Văcărescu. Croşetez şi câteva străzi: Gh. Ţiţeică, Maica Domnului şi Lizeanu până în capăt, în Ştefan cel Mare. Mai trec prin două pasaje dintre blocuri  şi ajung în faţa scării.

     Opresc GPS-ul după fix 72 km. Şi ceva. Greu, urc bicicleta câteva etaje pentru a o sprijini de balustradă. Mai trec pragul casei şi mă trântesc în pat. Zzzzzzzzz…