Muntele Tâmpa

     M-am născut la poale de munte, din fericire. Însă, la fel ca cizmarul care nu areP1180992 încălţări, nici eu n-am cutreierat
munții care-mi erau la îndemână, la o aruncătură de băţ. Aşa a fost să fie. Priveam în zare spre alte culmi. Cele de acasă nu mă atrăgeau. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat niţel. Acum găsesc ceva interesant la orice movilă, deal, munte sau cotlon. Zilele trecute, Tâmpa a fost aleasa.

     Muntele, parte a masivului P1180964Postăvaru, răsare din centrul istoric al Braşovului, fiind înconjurat aproape în totalitate de frumoasa urbe. Bine, poate-i cam forțat termenul mumte. Mai degrabă Tâmpei i se potriveste denumirea deal; are doar 960 m deasupra nivelului mării.

      Ca mai mereu în ultima vreme, nici azi nu s-a pus problema însoțitorului. La vederea rucsacului Doris aP1180954 început să se gudure. Apuc lesa şi … zdrang, imi lipeşte două labe pe piept, aşa, ca nu cumva să o uit p-acasă.

     Pe drumul dintre Codlea şi Braşov mi-am tot creionat variante de traseu, ceva care să acopere o suprafață tot mai mare a muntelui. Din pălărie a ieşit … stația de bază a telecabinei, Treptele lui Gabony, linia crestei, Vf. Tâmpa, Şaua Tâmpei, Drumul Cavalerilor, parcarea de la baza telecabinei.P1180962

     Pornesc în traseu pe poteca Aleea Tiberiu Brediceanu. Continuu astfel o sută de metri, poate două, trecând pe lângă Turnul Lemnarului şi Bastionul Postăvarilor. Undeva în dreptul Bastionului Tăbăcarilor încep urcuşul deloc abrupt. Croşetez rapid patru-cinci serpentine, iar cărarea se aliniază pe curbă de nivel.P1180976

     Până la treptele lui Gabony merg cu mâinile la spate. Câtă relaxare! Zăpada geme sub greutatea bocancilor, iar în stânga se desăvârşesc centrul civic al oraşului şi Dealul Melcilor. Doar Doris apare şi dispare din tablou. E peste tot.

     P1180993Dacă până acum am păşit agale, de la primele trepte simt nevoia mai multor mâini. Măcar trei. Două pentru beţe şi una pentru balustradă. Scările sunt acoperite cu zăpadă, pe alocuri chiar gheaţă. Urcuşul nu-i uşor, din contră. Ca peştele în apă se simte căţeluşa. Are patru picioare, norocoasa. Din când în când îşi întoarce privirea spre mine; probabil se amuză văzându-mă.

     Baletul durează vreo juma`de oră, până reîncepe poteca. O adevărată binecuvântare. Ce dulce-i revederea! Nu mai vreau trepte betonate pe munte, mai ales iarna, cât trăiesc! Sunt spectaculoase, traseul e frumos, dar sunt groaznice.P1180985P1180975

     Las purgatoriul în urmă, mârâindu-l din când în când, aşa, vreo zece minute, până în frumoasa poieniţă care se deschide aproape de linia crestei. Superb loc pentru popas! Tot estul Braşovului mi se întinde la picioare.

     Într-o urcare foarte lină acopăr, mult spus, creasta împădurită a muntelui. Plimbarea e plăcută, iar cărarea şerpuieşte printre conifere. Aici, stratul de  zăpadă e mai înalt decât bocancul, şi incomodează câinele. E rândul meu să-l iau peste picior. Ţop-ţop, înaintează în salturi :).

     Trec pe lângă antenă, staţia superioară a telecabinei, şi imediat ajung în vârf. Wow! Ce privelişte! Nu mă mai satur de panoramă. De la stânga la dreapta: Postăvarul, Măgura Codlei în depărtare, centrulP1190002 istoric al Braşovului chiar sub picioare, centrul civic şi toată Ţara Bârsei cât văd cu ochii…

     Din vârf, sau din ruinele Cetăţii Braşovia, încep coborârea spre Şaua Tâmpei; cam un sfert de ceas. În şa se întâlnesc mai multe trasee. Unul spre Postăvaru, celelalte spre diferite zone ale Braşovului. Eu aleg banda albastră, Drumul Cavalerilor.

     Poteca ţine curba de nivel,P1180987 un fel de brâu, circa 20 minute, până face joncţiunea cu Drumul Serpentinelor. Mai departe, urmez triunghiul roşu, zece minute, după care mă lovesc de maşină. Am ajuns în parcarea din care pornisem în traseu  acum două ceasuri şi jumătate.

     Clar, o tură faină! Cred că i-a plăcut şi patrupedului. Dacă nu, sigur a obosit-o; sunt la primul stop şi doarme tun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s