S-a scris fluviu despre traficul rutier dâmbovițean, articole peste articole; dezbateri, la fel, cu toptanul. Și continuă toate acestea. Am văzut și am participat la manifestări de conștientizare a populației despre beneficiile decongestionării căilor de rulare, sub mai multe forme: bicicletă, RATB, role, … în fine, transport alternativ. Momentan, degeaba. Sigur, se vor face parcări sub și supraterane, kilometri de piste, regia de transport public va tripla numărul mijloacelor de transport, însă va mai dura; personal nu le voi prinde.
Am înţeles de mulţi ani că lucrurile nu se schimbă peste noapte, motiv pentru care am încercat – culmea, am şi reuşit – să scap de povara traficului cotidian; acum folosesc maşina foarte rar (eventual la cumpărături şi, evident, când plec din localitate). Bine, bine, nu am copii de dus la şcoală, bunici pe la doctor, sau mai ştiu eu ce. Foarte important, locul de muncă nu e departe de domicicliu, vreo trei kilometri per segment. Dar cred că nu sunt singurul fericit.
Merg pe jos destul, cu metroul şi tramvaiul mai rar, bicicleta o folosesc când am chef de vreo zece ani, iar de 18 luni conduc motocicleta, la greu. De vis! Afirm, fără să exagerez, că pur şi simplu nu mai am problema traficului, cu atat mai puţin a locurilor de parcare. Pare periculos, de acord, însă prefer expunerea în faţa pericolului potenţial în detrimentul certitudinii ambuteiajelor, nervilor, lipsei spaţiului de parcare, pierderii timpului şi nu în ultimul rând al costurilor mult prea mari pe care le implică deplasarea cu automobilul.
Sper în continuare să folosesc maşina cât mai rar în oraş, şi-s conştient că doar de mine depinde. Ţinută office, ploaie, vânt, căldură, şoferi neatenţi, transpiraţie, bla, bla, bla, nu se acceptă. Sunt doar scuze… devenite clişee.
Gata, vă las singuri la ultimele trei semafoare, butonând în continuare smart-ul. Nu uitaţi să huliţi administraţia locală – oricare ar fi – şi să zapaţi între ZU, KISS, 21, căci da, cândva, problema traficului se va rezolva, dar juma` din viaţă vă va rămâne pe scaunul şoferului.
AlexandruAlupei .Blog 