Anul trecut nu am participat. De frică. Teamă de wild, de rugged, de epic. Într-un fel de propria-mi persoană. Asta și pentru că nu am făcut diferența, pe care o văd azi, între cele două competiții: grozăvia a 4 zile intangibile momentan sau luatul la trântă cu o zi de pedalat MTB pur, manșă la a cărui start, și final, mi-ar fi plăcut să fiu.
Astă-dată a fost altfel. Cu taxa plătită de prin martie, 50 euro, n-a mai rămas decât să-mi urez succes și să bag alți și alți bani în echipament, în jucăria unui băiat căruia îi place mult pe două roți. Despre antrenament nu mai vorbesc.
Câteva ieșiri de tip mountain bike organizate sub formă de concurs am în desagă, însă cel în pragul căruia stau e mult deasupra. Pe lângă traseul greu, marcat foarte bine prin pitoreasca zonă situată între Fundata, Șirnea, poalele Craiului, Podu Dâmboviței și Fundățica, atmosfera creată în jurul evenimentului este pe măsură. Te simți important la un concurs foarte important. Ca dovadă, participanții de la clasa profesioniștilor vin din mai multe zări cu tot cu traistele lor pline de rezultate și medalii. La fel și băștinași; sunt cei mai buni din țară. De la campion european pana la castigator de etapă de mare tur, toți au venit să „cucerească Carpații”. Sigur au realizat repede, în doar 4 zile de pedalat pe trasee întinse pe și între Bucegi și Piatra Craiului, că masivele sunt oricum, dar nu sălbatice.
Atmosferă faină, competiție de nivel înalt, concurenți trăznet, un race vilage pregătit exemplar, chiar și vremea, au contribuit toate la o zi frumoasă. Cel puțin pentru mine (îmi pare rău pentru cel transportat cu elicopterul la Floreasca, sper că e bine). Au fost 45 km, aproape 4,5 h grele de tot, 2200 calorii lepădate (vreo 3000 acumulate dupa😁), 1500 m diferență de nivel și mult împins la bicicletă.
Loc pentru poze nu a fost, în ciuda memoriei camerei foto încă suficientă. Doar cu coada ochiului, răzleț, am remarcat împrejurimile. Efectiv nu există momemte de relaxare într-o astfel de tură. Iar dacă-ți permiți luxul te expui automat pericolelor aferente neatenției. Nu pot publica traseul parcurs pentru că traversează terenuri private, zone deschise special pentru eveniment. În restul timpului nu sunt accesibile publicului.
Ar mai fi ceva. Am urmărit primele trei zile de concurs cu ajutorul internetului. Concurenții străini se lansau la start ca din pușcă, aveam senzația că pleacă pentru a-și feri pielea de vreo molimă. Conaționalii, și ei profesioniști, plecau mânați parcă de celebrul proverb al baronului Pierre de Coubertin. Diferențele de abordare le-am sesizat și în ultima lor zi de concurs, singura a mea, cea în care traseele s-au suprapus în proporție de 3/4.
Pe lângă start am prins, pardon, am fost prins de elite pe traseu. Toți, indiferent de naționalitate, sunt din alt film, dar chiar și așa abordările sunt diferite. Am zărit de la o poștă conservatorismul autohton vecin cu lenea. Cum sună a critică!?
Să vină următorul Carphatian MTB Epic. Până atunci sper să învăț ceva de la cei mai buni, că-i ușor să privesc peste gard și tare greu să observ propria bătătură. Superficialitatea remarcată la o parte din concurenți e direct proporțională cu această postare. Și eu, ca ei. Fără nerv, fără substanță, de emoție nu pomenesc, doar de dragul de a scrie. O abordare superficială. Touché, travelcycle!
AlexandruAlupei .Blog 