Știu, pare a fi ceva crâncen în jurul Alpilor. Nu, nu e chiar bombastic, însă e dur. E mioritic. Adică un concurs serios. Găzduiește campionatul național de MTB, proba de maraton. Chiar dacă Pucioasa nu e Courmayeur ori Chamonix, dealurile subcarpatice nici ele nu-s în vecinătatate unor mumți (foarte) înalți, competiția se vrea tare. Și e!
La start văd e-bike-uri și ai lor cetățeni – o tanti e în fustă – răsfirați printre MTB-uri clasice a căror rideri, unul și unul, își etalează gambele doldora de putere acumulată cu sudoare și trudă. La mine nu mă uit, doar o pup pe Doris și-i dau bice. Împreună cu ceilați amatori înscriși la tura scurtă – 39 km.
Plec greu, de la coada vacii, și regret cele câteva țigări trase în ultimile săptămâni – vin după 1,5 ani de abstinență tabacică. Dar îmbin voința cu putința și răzbesc să bat timpul scos anul trecut cu cinci minute. Doream să cobor sub trei ore, însă clepsidra s-a oprit cu patru minute peste, dar cu cinci minute sub vechiul rezultat. Fie, o palidă consolere. O ieșire plăcută, un antrenament greu în cadrul unei competiții foarte frumoase. Organizarea, și ea, e la superlativ.
M-a frapat însă ideea organizatorului de a introduce proba dedicată bicicletelor MTB electrice. E la modă, se cere, sunt o sursă (bună) de venit, chiar o pată de culoare în peisajul dur al probelor de mountain bike. Există, trebuie exploatate. Basta, plec la mare.
Nu cred că sunt înconjurat de scepticism în materie de nou, de schimbare. Dar pot observa că aceste biciclete încă neconvenționale li se adreseaza, în mare măsură, rubensienilor. Știu că-i loc pentru toți oriunde, sau asta ni se sugerează în vremurile actuale. Sau marketingul. Sau cine știe ce. Dar sunt curios ce le-au răspus părinții copiilor, mici, bicicliști și ei, după ce au întrebat gâfâind la finalul turei lor cum poți participa la o probă de ciclism montan ca la o plimbare pe faleză după o zi lungă de plajă. Probabil același răspuns pe care-l primesc și țâncii care văd pe munte tiparul similar, ori la hipermarketul a cărui pui rotisat e refuzat de câinii maidanezi. Să fie oare pe același calapod și sănătoasele țigări electronice? Probabil. Cireașa ar fi rezultatele SF obținute de coloșii planetei sportive. Acești competitori – nu mai sunt sportivi – beau doar apă plată și mâncare fără E-uri. Superb!
Pace, fac parte din categoria amintită, dar încă n-am fost întrebat. Și dacă aș fi, răspunsuri ioc. Acum plec să hrănesc, din palmă, vulpi și urși până nu încep întrebările. Unde? Păi urșii abundă la Bușteni și Brașov, e pe alese. Iar vulpile se găsesc pe plaja dintre Olimp și 23 August. Paleta-i largă și aici. Mâncare să ai, juma’ de neuron și un telefon beton pentru imortalizarea momentelor.
Ui-uiu-iui!, cât de scurt e drumul de la sudoare la râncezeală. Trece prin meandrele cotidiene. Dar merge cu pălămidă, chefal ori lufar. Și vin bun. Bon appétit!
AlexandruAlupei .Blog 