Final de drum. Pe podium

După ce toate greșelile au dispărut iertându-mă, îmbrățișez clipa. Briza-i ușoară, lumina reflectoarelor începe să se estompeze. Nu m-am săturat să mă joc, nu-s sătul de acești doi ani și jumătate. Nici măcar nu lăcrimez privind strălucitorul soare. Dar sfârșitul vine mult prea curând și nici măcar nu-mi doresc mai mult timp.

Scot șublerul, e momentul statisticii. Progresia se conturează și ea, inerentă fiind imediat după ce am îmbrățișat noul embrion. Acum e despre triatlon.

Primul a început în lacul de la Buftea. O probă de sprint (750 m înot, 20 km bicicletă, 5 km alergare) înaintea căreia n-am dormit o săptămână, emoțiile fiind mai mari decât casa. Tot în 2019 am adăugat la cingătoare înotul (3,8 km) într-o ștafetă a probei lungi din spectaculosul triatlon – la galerele bicicletei (180 km) a tras Grasu` , iar Cean s-a dezintegrat alergând cei 42,2 km ai maratonului. La individual am bifat probele distanțelor olimpic (1.5, 40, 10 – ăștia-s kilometri) și half-ironman – 1.9, 90, 21.1. Tot km.

Pandemicul 2020 a fost sinonim cu îmbunătățirea rezultatului pe distanța olimpică, undeva pe lângă Arad, în timp ce la Mamaia agonia a ținut spre șase ore într-un half crâncen. A!, da, s-a amânat cu un an ironman-ul din Italia. Adică 365 zile presărate cu ore multe de antrenamente și restricții serioase în special în zona drumețiilor montane, cândva o constantă – am alternat sâmbetele și duminicile cu ture lungi de bicicletă urmate de alergări mai scurte. Și invers, mai puțină pedalare și mai mulți kilometri alergați.

Se prea poate să fi fost și alte evenimente. Însă, la fel ca totul în viață, memorabile sunt câteva.

Pentru 2021 se conturau concursul de pe Riviera Adriatica și două participări la evenimente de o mai mică avengură, suficiente cât să mă mențină în priză. Au reprezentat prilejul să-mi spulber recordurile la olimpic și half. Desigur, și să constat că niciodată nu-i suficient; se putea mai bine dacă, dacă, dacă. În fine, nici pe acestea nu le-am terminat destins – încă nu am înțelesc cum m-aș fi putut prezenta la start pentru distracție, pentru a savura.

Acești doi ani și ceva m-au îmbogățit nespus. Mi-am creat stări sublime, sprijinit fiind de Univers, am ajuns până la a mă iubi, la a iubi semeni pe care după timp îndelungat, practic de când mă știu, i-am văzut fix așa cum ei sunt, nu cum mi-ar fi plăcut să fie. Am avut parte de … le voi spune calde și îndelungi îmbrățișări, dar și de zile și nopți de-o copleșitoare dezolare.

O ultimă privire peste umăr o îndrept către titlul de Ironman obținut în cadrul Supersapiens IRONMAN Italy Emilia-Romagna. Mi-au trebuit aproape unșpe` ore pentru a înota 3.8 km, a parcurge în șaua bicicletei 180 km și a termina înfiorătorul maraton – 42.2 km. Cireașa, că a existat una, în ciuda pantagruelicului festin mediteranean, am savurat-o la Campionatul Național de Triatlon Distanța Standard (Olimpic) – locul 3 la categoria de vârstă 35-39 ani.

E vremea să privesc înainte; văd marea, astă-dată Neagră. În ciuda norilor găsesc orizontul imaculat în timp ce o desăvârșită liniște îmi stăpânește sufletul. Sorb cafeaua fumând. Zâmbesc. Nu mai am vreo destinație.

Probabil voi continua bucuria vieții cu aceeași imaturitate ca până acum. Cu naivitatea și inocența similară inconștienței până … dar îmi reamintesc vorbele Isabellei di Castiglia: Plutește drept înainte, și dacă pământul pe care îl cauți nu există încă, fi sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răspălăti îndrăzneala!

imaginea reprezentativă: unsplash.com