Interviu cu Alex Ion

Despre antrenamente cu un sportiv de performanță

Triatlonul, sport de nișă pe meleaguri mioritice, produce spectacol în spațiul carpato-danubiano-pontic și nu numai. Din păcate elita României în această disciplină numără încă puțini membri, fiind foarte compactă și (aproape) inexpugnabilă.

Însa lucrurile sunt dinamice. Fără a tânji după laurii podiumurilor, tot mai mulți amatori de înot, pedalare și alergare, ajung la finalul unui Sprint (750 m înot, 20 km bicicletă, 5 km alergare) sau la capătul unui Olimpic – de două ori mai lung decât sprintul. Foarte râvnit e Half-Ironman cu ai săi 1,9 km înot, 90 km bicicletă și 21 km alergare. Mai departe, Ironman-ul lung cât două half-uri nu mai pare chiar o himeră.

Cel mai greu este să ieși din casă. Odată ce ai ieșit, antrenamentul este ca și făcut.
                                                                           - Alex Ion

Sportiv și antrenor

Alex Ion e încă un copil, prin prisma vârstei – 23 ani, dar un veteran al triatlonului. Prin talent, dar mai ales muncind asiduu s-a impus în elita românească. Este triatlonist profesionist, unul dintre cei mai valoroși, fiind fost și actual deținător al mai multor titluri și recorduri naționale. Ține stindardul sus și peste hotare, în reprezentații care îl păstrează în lumina reflectoarelor.

În prezent se îngrijește pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. În timpul liber este antrenor de înot în cadrul Unstoppable Sport Club. De asemenea, călăuzește pașii câtorva amatori în universul triatlonului, antrenându-i.

Tare poate oricine. Să te antrenezi ușor și smart este mai greu.
                                                     - Alex Ion

Un băiat nu prea înalt, deloc scund, cu alură de cal de tracțiune. Încă mă minunez privindu-l, cu toate că ne știm de multă vreme; suntem prieteni. Îl găsesc la cratiță, destins, la finalul unei zile presărate cu două antrenamente de alergare și o ședință de masaj sportiv.

Ce pregătești?

– Paste cu roșii cherry, brânză feta și măsline.

Obișnuiești să-ți pregătești singur mâncarea sau gătești ocazional?

– În fiecare zi îmi pregătesc mâncarea.

De ce?

– Pentru a ști exact ce mănânc și pentru a controla precis nutrienții necesari fiecărui antrenament în parte.

Te antrenezi zilnic?

– Da, în fiecare zi. Nu am întreruperi nici în weekend-uri. Singurele pauze sunt între orele de antrenament.

Adică?

– Având în vedere că am două antrenamente pe zi, am pauză între ele, exceptând duminica, în care am unul, lung.

Ce înseamna antrenamentele, în ore?

– În funcție de perioada de pregătire, acumulez intre 22 și 30 ore într-o săptămână.

Cum îți petreci timpul liber?

– Încerc să-mi organizez timpul astfel încât să mă pot odihni, să merg la masaj, să gătesc și să lucrez la planurile de antrenament ale celor pe care-i pregătesc. Reușesc, totuși, să găsesc timp pentru a lucra ca antrenor de înot la Unstoppable Sport Club. 

Amatorii. De la ”cetățean” la Ironman sunt câteva detalii.

Spui de planuri de antrenament pentru cei pe care îi antrenezi. Pentru ce îi pregătești?

– Fiecare dintre ei are un obiectiv. Cei mai mulți își doresc să facă un Ironman.

Sunt mulți doritori de senzații tari?

– Unsprezece vor să înoate 3,8 km, să pedaleze 180 km și să alerge 42 km, iar o persoană își dorește doar un Half.

Cine sunt acești oameni?

– Pe 80% dintre ei îi cunosc personal, suntem și prieteni. Iar dacă nu suntem, vom deveni (n.a – râde). Și pot spune că majoritatea fac asta pentru că își găsesc un refugiu în sport. Ceilalți vor să-și demonstreze că pot atinge obiective ambițioase din punct de vedere fizic.

De ce se refugiază?

– E un sport care îți ocupă mult timp și îți oferă foarte multe provocări, prin prisma faptului că există diversitate între cele trei activități. E un sport complex.

Sunt personaje care au timp liber și … se plictisesc?

– Nu, din contră. Ei lucrează, au program, sunt oameni normali, unii au familii, doar că își dedică mare parte din timpul liber acestor antrenamente, care sunt special create pentru fiecare în parte ținând cont de timpul lor.

În materie de timp, ce înseamnă antrenamentele pentru acești, le-aș spune, amatori?

– Le recomand un minim de 5 zile pe săptămână cu o medie de 1,5 ore de antrenament per sesiune. 

Care sunt parametrii pe care îi urmărești atunci când personalizezi antrenamentele?

– Fiecare primește inițial un set de întrebări, iar în funcție de răspunsurile lor aflu cât timp sunt dispuși să dedice triatlonului din orele și zilele cu program mai lejer.

Dorință și timp. Sunt suficiente? Totuși, să înoți 3,8 km, să pedalezi 180 și să alergi 42 în cadrul aceluiași eveniment presupune mai mult decât …

– Evident, tre`  să fii consecvent și consistent în antrenamente. Iar în funcție de calitățile motrice individuale recomand o perioadă minimă de pregătire care e, de obicei, de minim 6 luni, cu condiția ca acesta să aibă deja baza înotului, a ciclismului și a alergării. Altfel, în funcție de parcursul pe care îl are în acest semestru, aflu dacă și când ar fi apt.

După șase luni de pregătire pot termina un Ironman?

– Nu. După perioada asta îmi dau seama dacă vei fi capabil peste două luni, șase luni sau un an.

Sănătatea primează

Ce-și doresc de la această provocare? 

– Primele gânduri legate de Ironman sunt sinonime cu terminarea cursei. Doar că eu nu antrenez oameni doar pentru a ajunge la finish, ci pentru a obține un timp decent fără a dăuna organismului. De asta ambițiile celor pregătiți de mine devin mai mari (n.a. – zâmbește).

Pomenești decența într-un sport de anduranță. Cum o definești?

– Fiind un concurs foarte lung în care îți supui organismul unui efort continuu și îndelungat, fiecare oră în parte are un efect dăunător asupra articulațiilor și a mușchilor. Din acest motiv, încerc să diminuez la maxim perioada de efort din concurs pentru a nu avea nici o problemă după terminarea acestuia. Pentru bărbați setez un target de sub 12 h, iar pentru femei un timp de sub 12,5 h.

Ce înseamnă, pentru un amator, din punct de vedere financiar, acest sport?

– Fiind un sport premium, costurile sunt destul de ridicate, mai ales dacă trebuie să le cumperi pe toate odată. Un cost minim îl estimez undeva pe la 3 000 euro.

Și ce cumpăr de acești bani?

– Unul dintre cele mai importante și costisitoare echipamente e bicicleta. Urmează echipamentul de ciclism, cel de alergare și recuzita aferentă înotului. Dacă iarna este … aspră (n.a. – zâmbește), costurile cresc, e musai achiziția unui home trainer (n.a. – dispozitiv static pe care se montează bicicleta pentru antrenamentele din casă). Pot enumera și electroliții, vitaminele, susținătoarele de efort. Dacă mai adaug masaj și prețul antrenamentelor de înot, deja costurile cresc mult mai mult.

Pentru planul de antrenament, îmi poți spune o sumă?

– Nu. Dar îți pot spune că beneficiezi de plan personalizat de antrenament, feedback săptămânal prin monitorizarea exercițiilor, consiliere legată de nutriția adecvată pentru antrenamente și concurs, ajustări ale planului, consiliere în procurarea echipamentului, a nutriției și a suplimentelor, sfaturi de cursă. Ofer chiar și consiliere psihologică (n.a – râde). Desigur, sunt disponibil, pot fi contactat prin telefon, email și alte canale de comunicare. Fiind un sport complex, în care trebuie să îmbini armonios cele trei probe, planul de antrenament e foarte important, mai ales pentru a evita riscurile unei accidentări.

Cui îi recomanzi acest sport?

– Oricui își poate acorda timp pentru activități extra și are capacitatea de a avea o continuitate, dar și dorința de a se autodepăși. 

A fost cursa pe care am pregătit-o aproape doi ani împreună cu Alex, căruia îi mulțumesc încă odată pentru susținere și pentru tot efortul oferit. Mi-am amintit pe parcursul ei de un antrenament teribil, înaintea căruia mi-a spus: dacă treci de fartleck-ul ăsta lung n-o să te mai sperie nimic în materie de alergare. Așa a fost! To be continued...
- Bogdan, 37, ani, Ironman Barcelona 2021 
Antrenamentul din cei doi ani alături și sub îndrumarea lui a fost distractiv, complex și uluitor de eficient. Planul de antrenament a fost gândit și structurat în corelație cu obiectivele, nivelul de pregătire, programul personal și profesional. Țin să menționez și să îi mulțumesc în primul rând pentru disponibilitate, sfaturile legate de corectarea și îmbunătățirea tehnicii de înot, alergare și respirație, nutriție și pregătirea concursurilor. Într-o perioadă în care totul a fost bulversant, progresul meu derivat din seria antrenamentelor ghidate de Alex a fost constant, corect și planificat.
- Ionuț, 38 ani, H3RO Mamaia 2020
Mulțumesc, Alex Ion, pentru planurile personalizate și pentru că mi-ai demonstrat că anything is possible. On to the next one!
- Cristi, 32 ani, Ironman Barcelona 2021.
Am terminat primul meu triatlon sprint în 2017. De atunci m-am antrenat mult, de capul meu, după diverse planuri online și am avut o experiență minunată la finalul halfului din Muntenegru, în 2019. Pentru că ritmul în care mă pregăteam devenise nesustenabil, mi-am pierdut motivația, am redus numărul antrenamentelor și, în doi ani, nivelul mi-a scăzut mult. Am reușit să termin XMan Oradea 2021 sub 6 ore, dar m-am chinuit, mai ales la alergare. Mi-am dat seama că aveam nevoie de cineva specializat să mă învețe să mă antrenez cât de eficient pot, așa că primul la care m-am gândit a fost Alex, îl aveam antrenor de înot în club. Îmi place mult că antrenamentele compuse de el se mapează pe programul meu de angajat full time, ca nu sunt imposibil de grele și că mi-au redat, treptat, cheful și energia pentru a face sport.
- Iulia, 31 ani, H3RO Mamaia 2021
În drumul către X-Man, Coach a jucat un rol extrem de important. Prin stilul său calm și responsabil a reușit să fie alături de mine în drumul către primul half-ironman. Sfaturile lui au fost prețioase, drumul parcurs împreună spre realizarea acestui obiectiv mi-a demonstrat cât de important e să ai persoana potrivită alături de tine.
- Silviu, 35 ani, X-Man România 2021
Alex Ion

3 titluri naționale consecutive (2018-2020, proba olimpică)

1 titlu național (2020 – distanța half)

deține recordul național (proba olimpică – din 2018)

recordul național pe distanța half i-a purtat semnătura între 2020-2021

foto :facebook.com/frtri

imagine reprezentativă: instagram.com/alexion.tri

Un gând despre „Interviu cu Alex Ion”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s