Oglinda

După treizeci luni de la publicarea lui într-o obscuritate pe care încă o îmbrățișez, azi (mi-) am citit jurnalul. Nu am simțit nevoia, nici curiozitatea nu m-a împins. Și totuși am făcut-o.

Îl privesc, roșesc citind prefața iscălită de Avram Iancu – Bibiliotecarul Înotător, continuu cu cortina trasă de Alexandru Codreanu – prietenul pe care nu-l cunosc (la fel cum nici pe ceilalți nu-i știu), și trec cu o indiferență infinită la parcurgerea unui trecut imortalizat și înmagazinat în mai multe pagini.

Mă rușinează stângăciile, intru în pământ lovindu-mă de sincopele gramaticale și liniaritatea, dar mă bucură spontaneitatea și sinceritatea. Rememorez acele zile parcă încheiate alaltăieri. Pe care le compar cu azi. Formidabil! Atunci și acum într-un contrast desăvârșit.

Cu excepția numelui, prenumelui, CNP-ului și a carcasei trupului puțin mai în etate dar mult mai vie, cu toate că atunci eram în linia întâi pentru pregătirea unui Ironman concretizat ulterior, cele mai multe prietenii au plecat, vinul, alcoolul au dispărut din recuzită, am îmblânzit asurzitoarea liniște, merg la braț cu armonia și pacea, învăț că ceea ce-mi doresc nu-i neapărat util. Sau poate, dar numai la nivel palpabil, de conștiință, nu de conștiență.

Zâmbesc, egoist fiind, amintindu-mi cu plăcere de privilegiul conferit de starea aceea descrisă de autorități ca fiind apocaliptică, dar mai ales de faptul că acum, aidoma cu atunci, sunt tot eu. Dar altfel. Ce faine sunt schimbările, acelea care în genere sunt hulite ori repugnă!?

Las jurnalul trecând la un altul, buchisit în mai multe caiete, foi volante și crâmpeie în care a(m) picurat un an întreg. Nimic, la scara timpului. Poate le vine sorocul cândva.

Puteți parcurge Jurnal de pe front. În sprijinul bătrâneții. Dacă mi-l cereți. Nu e în librării ori rătăcit în eterul internetului.

PS: Lângă îngerii din păr de pe chelie aș alătura, dar numai în acest moment, The Way It Is – ul lui Bruce Hornsby

Imaginea a fost preluată de pe Unsplash.com și aparține lui Anthony Tran.