Randonnée distant 300 km

     Săptămâna lucrătoare s-a scurs lin, fără emoții. Puțina experiență căpătată la tura trecută, cea de 200 km, m-a relaxat nițel. Acum am o vagă idee despre ceea ce înseamnă ore întregi petrecute-n șa. Fizicul e dornic, abia așteaptă cei 304 km și diferența de nivel de vreo 800 m din cadrul brevetului de 300. Psihicul, în schimb, ezită. Cum voi rezista în nesfârșita stepă a Bărăganului?, e întrebarea care sună deșteptarea. E 4:50, sâmbătă.

     Cântarul indică 80.2 kg. Halesc un mic dejun frugal, beau o cafea și o întind spre Arcul de Triumf. Sunt în ușoară întârziere, vreau musai să plec în traseu la prima oră, la 6. Și reușesc, căci ajung cu câteva minute înainte de ora stabilită. Clepsidra cerne și în timp ce recapitulez itinerariul. Punctele de control sunt situate la bornele 38  – Grădiștea, 116 – Lehliu Gară, 170 – Slobozia, 234 – tot la Lehliu Gară și sosirea, km 304, la Arcul la Triumf. Ah!, și consult, din păcate, Continuă să citești Randonnée distant 300 km

Biciclist cu diplomă

     E sîmbătă, 6.45. Încerc să-mi mențin temperatura corpului ridicată în timp ce un el și o ea tocmai ies din BOA chicotind. Sunt în jur de 5 grade, iar pe lângă mine mișună alți aproximativ 150 cicliști. Așteptăm startul brevetului de 200 km. E primul din seria clasicelor, urmează cele de 300, 400 și 600 km. Plus, între 10 și 15 august, colosalul de 1200+, adică Drumul Dunării, lung de 1400 km. Ehe, cum ar fi să…?

     Am emoții, nu am mai pedalat 200 km dintr-o bucată practic, chiar dacă am o vagă idee despre ceea ce înseamnă anduranță în ciclism. Trebuie doar să-mi găsesc ritmul. Constanță-i cheia, îmi spun. Ăsta nu-i concurs. Startul are loc între 7 și 8, iar de la 10.05 până la 14.00 e musai să-mi fie ștampilat buletinul concursului la punctul de control de la km 104 amenajat în curtea școlii din Valea Lungă-Cricov. După, înapoi spre Arcul de Triumf la care trebuie să ajung cel târziu la 20.30. Realizabil. Continuă să citești Biciclist cu diplomă

A fost odată IRIS

     O banală dimineață, o melodie faină, o șosea lată. Și perspectivele unui drum lung pe meandrele patriei. Împreună au stârnit amintiri despre trecutul nu foarte îndepărtat. Seamană a nostalgie. Da, exact acel sentiment pe care cu câțiva ani în urmă îl consideram prietenul cel mai bun al vârstnicilor. Doar al lor. Ehe, mai sunt ani lumină până `ntr-acolo, îmi tot repetam

     Părul m-a lăsat de izbeliște, orele de sommn au devenit tot mai importante, alimentația și ea are nevoie de o  mai multă atenție, chiar și toanele prind rădăcini serioase, ce mai?, anii trec. E fără urmă de tăgadă, apogeul platitudinilor. Dar cum se scurge timpul?

     Din când în când mă așez puțin pentru a privi peste umăr, în tihnă. Derulez, opresc filmul, mă uit mai atent, iar desfășor banda, trag linie. Îmi place acest exercițiu. E interesant, chiar benefic, mai ales prin prisma faptului că sunt printre cei mulți care au picat examenul trăirii numai în prezent. Nu mai menționez că nici lupul de stepă a lui Hesse nu sunt; mă refere doar la imposibilitatea de a vedea cum ar fi decurs viața dacă aș fi ales alt drum la răscrucea concretului ori a gândurilor. Un remediu, singurul de fapt, constă în Continuă să citești A fost odată IRIS

A doua căzătură

     În sfîrșit sunt odihnit. Piciorul e (mai) bine, vremea și ea se prezintă cu o altă față, plăcută acum. Tot ceea ce se petrece se întâmplă spre și pentru bine, pam-pam.

     Sar din pat direct la masă. Halesc și tai la fizioterapie unde mă lovesc de dita-i surpriza. Îs bibilit pentru ultima dată, aflu imediat după sfârșitul ședinței. Gut, gut. Ok!, arată fizioterapeutul spre gleznă. Go zuhause!, completează într-o combinație lingvistică în timp ce-mi strânge mâna în ambele palme. Îi mulțumesc strângându-l în brațe, bucuros fiind peste poate de rezultatul tratamentului. De bani îl întreb în mai multe limbi și feluri, dar refuză amabil. Zâmbește iar, foarte larg, îmi mai transmite habar nu am ce până să-mi mai strângă mâna în palmele sale care m-au pus pe picioare. Pur și simplu nu dorește nici măcar un svanț.

     Mirat, chiar contrariat, revin Continuă să citești A doua căzătură

Beteag în Prizren

     Noaptea s-a scurs în reprize; scurte de somn, mai lungi cele dureroase…  Mă doare piciorul, căzătura de ieri m-a traumatizat. Puțină panică mă cuprinde, dar o fentez citind presa. Frunzăresc netul, mai multe publicații băștinașe. Presa locală prezintă apocalipsa, bag de seamă numaidecât. Cu litere mari, îngroșate pe fundal roșu ori galben, media online prezintă Macedonia, în special capitala, într-o lumină sumbră:  ieri a plouat o cantitate de 91 l/mp în doar două ceasuri, în estul țării. Bilanțul preliminar mă înfioară. Au decedat 21 persoane, multe localități sunt izolate și drumurile care leagă provincia de Skopje sunt închise. Hmmm, poate pățania de ieri a avut rostul ei; conform socotelii din târg azi trebuia să deschid ochii pe malul Vardarului.

     Două felii de pâine, gem, unt, un ou fiert, ceaiul și cafeaua sunt întinse pe masa din verandă. Nu apuc să dau iama căci sunt luat de mână fără vreun avertisment, și trecut strada. Nu am timp de proteste, mă dezmeticesc într-un cabinet medical. Interioru-i sinistru, pare păstorit de Josef Menghele. Aparatura medicală, așa cum o cunosc, e substituita aici de Continuă să citești Beteag în Prizren

Prima căzătură

     Crăpăturile din burlan permit apei să se scurgă; picură chinezește pe tăblia pervazului. Dincolo de streașină toarnă cu găleata. În atare situație n-am decât să fumez, să beau cafea și să fumez din nou. Perdeaua de apă e încă foarte deasă, abia zăresc la câțiva metri. D-aci și până-n fața blocului îs` 950 borne kilometrice. Multe, dar e singura certitudine, spre deosebire de ora plecării.

     După trei ceasuri – pe la unșpe`, și opt țigări, ridic cricul. Demarez spre soare, nori, căldură, umbră, vânt, umezeală, asfalt ud, dușuri de ploaie și multe bălți. Acestea-s condimentele presărate peste asfalt. Plusabundența mașinilor de pe șoseaua albaneză. Nu-s prea confortabil în atare situație, chiar dacă haosul e geamănul celui de acasă; nu trăiesc prin Scandinavia. Diferențele sunt mici: șoferii sunt mai agresivi, mai rapizi, mai hazardați în manevre. Zăpăciți de-a binelea! Idem pietonii. Heavy metal-ul (îmi place genul, dar nu pe șosele) continuă până urc pe albaneza A1, sau autostrada patriotică, cum îi spun băștinașii. Continuă să citești Prima căzătură

Pe Argeș în jos

– Nu plec nicăieri.

– Sunt, totuși, patru zile în care…

– În care nu doresc să stau alături de alți nefiriciți pe șosea, ca sardeaua la malul mării ori să mă calc în picioare pe mai știu eu unde, simt nevoia să-l întreup pe Taz.

– Cum crezi, se resemnează înțelept omu`.

– Taz, băiete, în toate cele patru zări n-ai loc să arunci un ac acum, cu această scurtă vacanță. Unde mai pui că în august mai toată lumea bate țara-n lung și-n lat.

– Înțeleg, rămâi la vatră.

– Da. Nu știu ce m-ar scoate din casă până la sfârșitul lunii?

– În regulă. Ședere plăcută!

     Nu i-am întors urarea, închisese telefonul. Îl știam bine. Expeditiv a fost mereu, nu putea fi altfel azi.

     Sâbătă și duminică a fost plăcut, m-am odihnit activ. Lunea a trecut repede, iar acum e prima oră a zilei de marți, deja bat din picior. Dorul de ducă-i cât casa, spectrul opțiunilor cam subțire însă. Hmm… Continuă să citești Pe Argeș în jos

Prea cald; prea mulți turiști. Teribil!

     După o zi tampon, de odihnă, adică somn de voie, o scurtă plimbare pe coclauri, două băi în mare, o bere şi puțin stat la plajă, mă trezesc în zorii zilei. Sunt ca nou-născut. Şi ce poftă de mâncare am!

     Înfulec micul dejun, savurez cafeaua şi două țigări, scrutez harta… iată o buclă:

     Admir schița, îmi place traseul; mă afund în scaun trăgând din altă țigară.

     Totuşi ceva lipseşte. Nostalgia mă inundă. Bag de seamă că Continuă să citești Prea cald; prea mulți turiști. Teribil!

La (puțină) ananghie

     Sunt momente și momente. Uuuu, ce platitudine! Clar, nu traversez cea mai bună perioadă. Mama, drăguța, simte de la o poștă că pui mic nu se simte chiar bine. E suficientă discuția telefonică, nu-i nevoie de un dialog tête-à-tête … Trebuie să-ți vezi în continuare de treabă; le vei rezolva cu timpul, cam asta concluzionam.

     Care treabă? Cât timp? Păi, am probleme? Ce fel? Rumeg, încerc să le identific, eventual să le rezolv. Off!, nu excelez în psihologie practică aplicată… Fie! Îmi voi vedea de treabă. 😉

20160803_200020

     La 17.30 sună de ieșire, rup ușa, o întind spre casă. Azvârl în cob două tricouri, un șort de baie, prosopul de plajă, ceva cosmetice, un hanorac, trei perechi de șosete, o pereche de pantofi sport, un pantalon lung, unul scurt, degresantul și sprayul pentru lanț. În rest, voi purta cizmele, pantalonii, protecția pentru coloană, geaca, mănușile, cagula și casca. Nu uit pașaportul, talonul, RCA-ul și Cartea Verde, două carduri, CI-ul, atlasul rutier, telefonul și încărcătorul său. Plus ceva bani gheață, nu prea mulți.

     O oră mai târziu sunt în șa gata de drum. Peste alte patru ceasuri descalec Continuă să citești La (puțină) ananghie

MD

     Republica Moldova este situată în partea de sud a Europei. România-i stă la vest, iar în celelalte puncte cardinale se învecinează cu Ucraina. De sus până jos sunt 350 km, iar de la est la vest alți 150. Țara se întinde pe o suprafață de 33,7 mii km² , iar populația este cam dublul Bucureștiului, 4,35 milioane locuitori. Capitala este …, Doamne, iar am desfăcut un Cico!, bat câmpii.

     … după două pahare, șpriț, și trei țigări…

     Mai aproape de fostul mare URSS, într-acolo m-am îndreptat mai-ieri pentru petrecerea revelionului. De fapt, pentru a mă bucura de ceva timp liber.20161231_144047

     Spre vest am mai fost, simțeam nevoia de … hmm…, aș spune, mai puțină ordine și disciplină. De când am sădit ideea și până-n ajunul plecării am fost amuzat de remarcile unor cunoscuți care n-au trecut Prutul nici măcar cu gândul, dar au văzut la televizor și-au citit în presă atât de multe încât au şi tras linie. Concluzia era doar una, amenințarea rusă. N-au existat polemici căci întrebam la rându-mi cât se poate de inocent de ce SUA și al său NATO nu ar fi o problemă. Evident că răspunsul nu venea. În cel mai fericit caz zăream doar confuzie pe chipul interlocutorului. Nu sunt pro sau contra a nimic, pur și simplu lucrurile se întâmplă; există orânduire.

     Ața mă trage de mult pe plaiurile de peste Prut, amuia s-a ivit ocazia. Apuc ruta clasică din București Continuă să citești MD

Palatul Primăverii

   Salve, bine ați venit!  Sunt Călător, iar în următoarele trei sferturi de ceas voi fi ghidul dumneavoastră.

   În Cartierul Interzis, așa cum era cunoscută zona Primăverii în perioada comunistă, pe bulevardul cu același nume, la numărul 50, se afla „obiectivul P50”, denumire de asemenea folosită în timpul vechiului regim.

   Suntem în Palatul Primăverii. Continuă să citești Palatul Primăverii

Drumul voievozilor

Pe o rază de câţiva kilometri în jurul Bucureştiului se găsesc mostre, în mare parte ruine, a ceea ce a fost odată boierimea mioritică. Din păcate această autostradă s-a transformat încet-încet într-o uliţă, un drumeag uitat. Chiar dacă au trecut foarte mulţi ani, vreo două generaţii de-atunci, singura diferenţă în parcurgerea distanţelor e dată de mijlocul de locomoţie; timpul deplasării e acelaşi. Dar asta nu-i vreo noutate, face parte din cotidian.

Îs` puţin şceptic, nu mă avânt. Nici n-am cum. Cei 60 km care leagă capitala de Măneşti, Prahova, îi parcurg în ceva mai mult de 1,5 h. Un fleac. Localitatea se zbate într-un ocean de anonimat, încremenită fiind în negura timpului. Poate clădirea nouă a primăriei şi grădiniţa de lângă dau o palidă culoare aşezării. Vis-a-vis se (mai) sprijină, într-un ultim par, conacul, bijuteria – cel puţin asta deduc din pozele îngălbenite, în care a locuit cândva familia Mănescu, cea care a şi dat numele localităţii.  
Continuă să citești Drumul voievozilor

Jepii Nașpa

     fb_img_1476259727793Auzisem poveşti, povestioare, despre nenorocirea abătută asupra abruptului prahovean. D-asta l-am şi evitat cât am putut. Doar Valea Cerbului şi Jepii Mari au fost traseele pe care le-am abordat de-a lungul timpului pe partea asta a Bucegilor. Însă nu în lunile de vară, tocmai pentru a fenta aglomeraţia. Şi pârtia Kalinderu, pe schiuri, dar nu cred că intră în categoria amintită, chiar dacă era puzderie de lume. O urcare pe Jepii Mici îmi surâde de mult, de ani de zile. Acum s-au aliniat astrele, e momentul, fie ce-o fi!

     De la staţia telecabinei, şontâc, prin pădure, pe drumul forestier, păşesc pentru doar câteva minute. E devreme, vreo 9, nu văd păicior de om. Perfect!

Continuă să citești Jepii Nașpa

O linie dreaptă?

     Printr-a doua am fost întrebat de doamna ce vreau să mă fac când voi fi mare. Ce să răspund? Nici nu ştiam dacă sunt băiat sau fată. Dar am ridicat din umeri … şi imediat după, am rostit poliţist şi/ori doctor. Parcă şi pompier.

     Timpul s-a scurs, a urmat capacitatea. Un examen fără orizont. Alţi patru ani, în liceu – mamă, scuze că-ţi reamintesc- extraordinari şi ei (normal, pentru mine). Bacul? O formalitate; l-am trecut pur şi simplu, nimic notabil. Şi tot nu ştiam încotro. Universitatea trebuia terminată, conştientizam asta, dar convingerea? Trebuie să fac ceea ce în doresc sau ceea ce trebuie? Chiar dacă ambele au acelaşi sens… A trecut şi ea.

     Întâlnindu-mă cu viaţa am Continuă să citești O linie dreaptă?

Valea lui Stan

     A cui? Hmm… Cam neinspirat numele râului. Sau nu? Poate la botez nu era chiar atât de rău. Oricum, în 2016, pe vreme bună, denumirea ar trebui schimbată în Valea Tuturor. De la mic la mare, de la nătărău la cel cu bun simţ,  valea e cotropită, călcată în picioare. La propriu. Dacă reuşeşti să faci abstracţie de zumzetul şi de mitocănia care îţi acompaniază mai fiecare pas, e chiar faină. Nu, nu poţi scăpa de balast, nu prea se poate depăşi. Iar dacă totuşi o faci ajungi imediat să miroşi pârţurile te împiedici de alte cioturi.

     E greu şi să intri în traseu. Nesimţiţii ar parca maşina chiar şi pe cărare. Nu mai spun că în acul de păr al Transfăgărăşanului, cel din care porneşte Continuă să citești Valea lui Stan

Culmea Țigănești

     E prima oră și deja-i mare deranj. Temperatură, umiditate, zăpușeală, UV-uri, ce mai? …  toate-s la cote de avarie. Însă azi am noroc, nu stau la copt. Nu, nu mă car la mare căci e hăt, departe. Sunt în Țara Bârsei, și dacă tot pică muntele pe mine ce-ar fi să …? Bag mâna în joben, amestec, învârt, apuc și … se ivește Culmea Țigănești, din vecinul Bucegi.

20160626_091653

     În Bran, de fapt în Poarta, la limita Parcului Natural Bucegi, parchez. E cald de mor, ceasul anunță prânzul.  Iau cu asalt tot e de căc.. la modă expresia – traseul. Prima parte se suprapune cu Continuă să citești Culmea Țigănești

The Hollywood Vampires

     Au un an de când formează grupul şi zeci de când încântă prin aparițiile lor individuale. Alice Cooper și Joe Perry nu au nevoie de cărți de vizită, sunt deja legende. Johnny Deep e și el imens, dar ca actor. Însă mi-e greu să cred că cei doi rockeri grei cântă cu un novice. Rămâne de văzut…

     DJ Hefe și Robin and the Backstabbers vin în deschidere, nu mă interesează. Ajung la Poarta C, Romexpo, ora 20.20, cu 40 de minute inaintea începerii main event-ului. Coada-i până la SNSPA, adică lungă de 300 m. E clar, intru când se termină. Aprind o țigară, aștept. N-o fumez toată; minunea se întâmplă. Continuă să citești The Hollywood Vampires

Țările Balcanice

     Eterna bicicletă stă rezemată de perete, echipată complet – gata de drum, în față se cască vreo 700 kilometri înșirați prin Slovenia, iar eu bat din picior, mor de nerăbdare. Mai sunt două zile.

     Timpul pare încremenit, nu mai trece, ca atare îmi fac de lucru. Tocmai terminasem o postare, o urcasem pe net, iar acum citesc un comentariu. Hepaaaa, mai am  o saptamana si vin si eu in Belgrad !!! E Flavius, cu inconfundabilul său stil. Răspund sec: Îmm, ce fain! Și dialogul continuă, cu mingi scurte: Continuă să citești Țările Balcanice

Cu maşina? Nu, merci.

     S-a scris fluviu despre traficul rutier dâmbovițean, articole peste articole; dezbateri, la fel, cu toptanul. Și continuă toate acestea. Am văzut și am participat la manifestări de conștientizare a populației despre beneficiile decongestionării căilor de rulare, sub mai multe forme: bicicletă, RATB, role, … în fine, transport alternativ. Momentan, degeaba. Sigur, se vor face parcări sub și supraterane, kilometri de piste, regia de transport public va tripla numărul mijloacelor de transport, însă va mai dura; personal nu le voi prinde.

      Am înţeles de mulţi ani că lucrurile nu se schimbă peste noapte, motiv pentru care Continuă să citești Cu maşina? Nu, merci.

Belgrad

     Privesc spre fosta capitală a Iugoslaviei bătând din picior, mort de nerăbdare. Doar timpul e o problemă, nu prea am. Celelalte astre sunt aliniate perfect. Deloc interesat de numele primarului, densitatea populației sau așezarea geografică, îmi doresc cu ardoare s-o bat la pas, atât. P1200067Încotro nu știu, dar trebuie să mă împart între Kalemegdan, Tito, confluența Savei cu Dunărea, bere autohtonă, orașul vechi, Tesla, hoinăreală, cea mai mare biserică ortodoxă de pe Terra, plus pietonalele Knez Mihailova și Skadarlija. Hmmm…

     Fără grabă pășesc în necunoscutul urbei greu încercate de-a lungul vremurilor. Frământările, bombardamentele și luptele politice s-au răsfrânt asupra orașului, căci de nu, sigur se lupta acum cu Viena… la tot.

 

râul Sava
     râul Sava

Continuă să citești Belgrad