Agonie, extaz şi … agonie

     Tresar la prima oră a dimineţii. E şapte şi m-am trezit fără alarmă sau cocoş. Obişnuinţa, of! Arunc o privire pe fereastră şi imediat ochii se măresc, cam cât cepele. TransfagarasanParbrizele maşinilor sunt albe!  Crezând că am dormit mai multe luni, consult calendarul. Nimic nou, tot sfârşit de iulie. Gradele din termometru nu-mi stârnesc curiozitatea, mă bag iar sub plapumă. Mai picotesc, mai moţăi, ba pe stânga, ba pe dreapta, puţin pe spate, dar nu mai adorm. Nu-s odihnit, iar ligamentele genunchilor mă jenează, chiar dor. Nici ele nu s-au odihnit. Mai mult, suferă niţel. Cumva le potolesc, încălzindu-le bine, ia la nouă şi ceva mă întind la drum, direct pe pantele abrupte a ultimilor 15 km ai Transfăgărăşanului argeşean. Continuă să citești Agonie, extaz şi … agonie