Ceasul bate opşpe’, sunt în fața Sălii de Aur. Sigur, remarc punctualitatea „fraților” de peste Prut, dar nici ideea mirilor nu-mi rămâne indiferentă. Conii tocmai întâmpină musafirii. Lângă şampanie şi vorbe dulci se aşterne clipa devenită eternă într-o fotografie. Coada la poze e chiar mai lungă decât rândul la alocații din perioada adolescenței mele.
Parc-aş fi în City-ul londonez. Majoritatea plimbăm paharul pe luciul mesei zâmbind. Agăț de pe tavă un alt coniac mic, mă plimb, mai beau un coniac şi încă unul până când fiecare invitat pozează alături de miri. Îi invidiez pe cei din urmă pentru zâmbetul perpetuat vreo 120 minute. Chiar şi după finisarea procesiunii cei doi par foarte fericiți, zâmbetul le-a rămas întipărit, abia pot articula. Nu-mi rămâne decât să Continuă să citești Nuntă-n Basarabia
AlexandruAlupei .Blog 