Republica Moldova este situată în partea de sud a Europei. România-i stă la vest, iar în celelalte puncte cardinale se învecinează cu Ucraina. De sus până jos sunt 350 km, iar de la est la vest alți 150. Țara se întinde pe o suprafață de 33,7 mii km² , iar populația este cam dublul Bucureștiului, 4,35 milioane locuitori. Capitala este …, Doamne, iar am desfăcut un Cico!, bat câmpii.
… după două pahare, șpriț, și trei țigări…
Mai aproape de fostul mare URSS, într-acolo m-am îndreptat mai-ieri pentru petrecerea revelionului. De fapt, pentru a mă bucura de ceva timp liber.
Spre vest am mai fost, simțeam nevoia de … hmm…, aș spune, mai puțină ordine și disciplină. De când am sădit ideea și până-n ajunul plecării am fost amuzat de remarcile unor cunoscuți care n-au trecut Prutul nici măcar cu gândul, dar au văzut la televizor și-au citit în presă atât de multe încât au şi tras linie. Concluzia era doar una, amenințarea rusă. N-au existat polemici căci întrebam la rându-mi cât se poate de inocent de ce SUA și al său NATO nu ar fi o problemă. Evident că răspunsul nu venea. În cel mai fericit caz zăream doar confuzie pe chipul interlocutorului. Nu sunt pro sau contra a nimic, pur și simplu lucrurile se întâmplă; există orânduire.
Ața mă trage de mult pe plaiurile de peste Prut, amuia s-a ivit ocazia. Apuc ruta clasică din București Continuă să citești MD