Drumeție cu clasa a IV-a

Iată-ne ajunși la finalul drumului pe care l-am avut de parcurs împreună. A fost o călătorie inițiatică fascinantă, spre mintea și sufletul fiecăruia dintre voi, cu satisfacții și neîmpliniri, cu bucurii și tristeți, cu suspine plăcute și mai puțin plăcute, cu emoții multe…

Introducerea mirobolant de plată este fix ceea ce copiii absolvenți ai ciclului primar n-ar aplauda atunci când vor atinge apogeul vieții. Tocmai pentru că în jurul vârstei de unșpe` ani lipsa concretului e reprezentată de abstract.

Continuă să citești Drumeție cu clasa a IV-a

Muntele Cozia

Ani lungi s-au scurs, timp în care turele montane s-au rezumat la bunăstarea sezonului estival. Pe undeva-i firesc; e confortabil vara din n motive. Însă acestă lejeritate lâncezește spiritul, simțurile și, în genere, opacizează viața însăși.

Apocalipsa anunțată de meteorologi pentru finalul săptămânii mi-a reamintit că nu locuiesc în Tenerife, ci în România în care, culmea, primăvara e cu dinți, vara e sinonimă cu canicula, toamna e bacoviană, iarna-i de stat la gura sobei sau, mai nou, pentru privit Netflix din confortul așternutului. Ca atare, e vremea nasoală ori garderoba nu conține piesele optime pentru a înfrunta vitregia vremii? Ori eternele scuze? Răspunsurile vin pe nerăsuflate.

pe Culmea Turneanu

Continuă să citești Muntele Cozia

Jepii Nașpa

     fb_img_1476259727793Auzisem poveşti, povestioare, despre nenorocirea abătută asupra abruptului prahovean. D-asta l-am şi evitat cât am putut. Doar Valea Cerbului şi Jepii Mari au fost traseele pe care le-am abordat de-a lungul timpului pe partea asta a Bucegilor. Însă nu în lunile de vară, tocmai pentru a fenta aglomeraţia. Şi pârtia Kalinderu, pe schiuri, dar nu cred că intră în categoria amintită, chiar dacă era puzderie de lume. O urcare pe Jepii Mici îmi surâde de mult, de ani de zile. Acum s-au aliniat astrele, e momentul, fie ce-o fi!

     De la staţia telecabinei, şontâc, prin pădure, pe drumul forestier, păşesc pentru doar câteva minute. E devreme, vreo 9, nu văd păicior de om. Perfect!

Continuă să citești Jepii Nașpa

Valea lui Stan

     A cui? Hmm… Cam neinspirat numele râului. Sau nu? Poate la botez nu era chiar atât de rău. Oricum, în 2016, pe vreme bună, denumirea ar trebui schimbată în Valea Tuturor. De la mic la mare, de la nătărău la cel cu bun simţ,  valea e cotropită, călcată în picioare. La propriu. Dacă reuşeşti să faci abstracţie de zumzetul şi de mitocănia care îţi acompaniază mai fiecare pas, e chiar faină. Nu, nu poţi scăpa de balast, nu prea se poate depăşi. Iar dacă totuşi o faci ajungi imediat să miroşi pârţurile te împiedici de alte cioturi.

     E greu şi să intri în traseu. Nesimţiţii ar parca maşina chiar şi pe cărare. Nu mai spun că în acul de păr al Transfăgărăşanului, cel din care porneşte Continuă să citești Valea lui Stan

Munţii Măcinului

     Pe la începutul toamnei trecute m-a încercat nostalgia turului ciclist al Dobrogei, cel ratat în 2014, parcă. Nimic nou, gustul amar al eşecului mi-e foarte cunoscut. Urma să văd puţină deltă, câteva cetăţi matusalemice, lanuri nesfârşite de rapiţă, culturi de eoliene, Cheile Dobrogei şi multă sărăcie pudrată pe umerii cătunelor bătute de vânturi, toate răsfirate pe un traseu lung de vreo 500 km.

20160216_093223

     Acum întrevăd perspectiva unui zvâc al primăverii, iar Dobrogea îmi face cu ochiul, mă cheamă. Ştiu că nu am răgazul necesar unei ture cu ţoacla, dar măcar ceva, oricât de puţin din frumuseţea locului trebuie să văd. La dispoziţie am doar o zi care şi din punct de vedere meteorologic se anunţă bună. Continuă să citești Munţii Măcinului

Muntele Tâmpa

     M-am născut la poale de munte, din fericire. Însă, la fel ca cizmarul care nu areP1180992 încălţări, nici eu n-am cutreierat
munții care-mi erau la îndemână, la o aruncătură de băţ. Aşa a fost să fie. Priveam în zare spre alte culmi. Cele de acasă nu mă atrăgeau. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat niţel. Acum găsesc ceva interesant la orice movilă, deal, munte sau cotlon. Zilele trecute, Tâmpa a fost aleasa. Continuă să citești Muntele Tâmpa

Vf. Gropșoarele (1.833 m)

     Olimpul și al său acoperiș, Mytikas, au rămas în urmă, la vreo câteva săptămâni distanță. Acum, după tot acest timp scurs, sint că am pierdut vremea. Cu îndeletniciri cotidiene, pregătindu-mă parcă de sfârșitul zilelor. N-am făcut mai nimic în afara rutinei. P1180892

     Mai ieri, zapând din confortul pernelor canapelei, am avut o tresărire, o licărire. Ce aștept? Să se îndrepte vremea? Să-mi crească barba? Ziua nunții? Nu!… Vineri plec în Ciucaș! Nu mi-am schimbat decizia nici după jumătatea de oră petrecută la telefon cu potențialii colegi de drumeție. Scuzându-se, au refuzat ieșirea. Fiecare cu ale lui. Continuă să citești Vf. Gropșoarele (1.833 m)

Piatra Mare

      Tocmai s-au încheiat trei săptămâni în care m-am tot afundat într-o stare vegetativă care, cu fiecare oră scursă, a devenit aproape profundă. Mai-mai că mi-am încetinit funcțiile: pat, serviciu, scaun și iar în pat, la orizontală. Atât! Nici măcar nu pot spune că a fot vorba de odihnă. Din contră! Ce mai!?, scuze găsesc… O grămadă! Însă e mai puțin important; bine că a trecut.

     Timid, apuc rucsacul, mâna Flaviei și lesa lui Doris. O dezmorțire între Dâmbu Morii și Canionul Șapte Scări, prin Valea Șipoaia,  pare mai mult decât suficientă. Cam o oră de mers agale. 

      Împreună cu jumătate din populația Brașovului pornim pe drumul forestier, bandă galbenă, …

Această prezentare necesită JavaScript.

     Îmi pare rău, dar nu pot detalia. Nici măcar degetele mâinilor nu au scăpat de febră.  Excursia a degenerat într-o buclă pe cinste: Dâmbu Morii – Șapte Scări (ocolite pe “punct roșu”) – Vf. Puşcaş (1626 m) – Cabana Piatra Mare – Livada Mare – La Crepuri – Dâmbu Morii. Cam cinci ore de mers…

20140629_144212

Bergauf

 – Alex, sper că ţi-a priit şederea …

 – Da, Martha. Haus der Athleten mi-a oferit tot confortul de care aveam nevoie, răspunse Călător apucând toarta rucsacului.

 – Asta înseamnă că vei reveni? P1150604

 – Mi-ar plăcea, mai ales iarna. Însă…

 – Te aştept!…ăm, se entuziasmă blonduţa de după tejgheaua recepţiei.

    Călător, puţin fâstâcit, reuşi să se adune.

 – Martha, nu ştiu ce voi face mâine, când voi ajunge acasă. Ştiu doar că lumea-i largă, iar timpul scurt. Sunt atâtea locuri pe care vreau să le văd…

 – Ştiu ce spui, iar privirea i se pierdu în duşumeaua rece.

 – Da, încerc să mă bucur de darul oferit la naştere…

 – Aşa-i, Alex. Du-te! Umblă, bucură-te de viaţă, şi dispăru.

    Călător lăsă cheia camerei în tăviţă, păşi în strada pustie şi coti dreapta, urmând indicatorul spre canionul Partnachklamm. Continuă să citești Bergauf

Vf. Skala (2866 m)

     Încă de acasă titlul era pregătit: „Vf. Mytikas (2919 m)”. Lângă, trebuia aşezat un zâmbet mare cât tot Olimpul. Scenariul ideal s-a transformat într-o simplă drumeţie montană. Pffff!, poate data viitoare. Acum sunt doar trist…

Vf. Skala (2866 m). În spate, jumătate acoperit, se înalţă Varful Mytikas, 2919 m, cel mai înalt pisc al Olimpului. Pentru mine, azi, 8 iunie 2013, intangibil.
Vf. Skala (2866 m). Pe fundal, Varful Mytikas, 2919 m, cel mai înalt pisc al Olimpului. Pentru mine, azi, 8 iunie 2013, intangibil.

Continuă să citești Vf. Skala (2866 m)