O banală dimineață, o melodie faină, o șosea lată. Și perspectivele unui drum lung pe meandrele patriei. Împreună au stârnit amintiri despre trecutul nu foarte îndepărtat. Seamană a nostalgie. Da, exact acel sentiment pe care cu câțiva ani în urmă îl consideram prietenul cel mai bun al vârstnicilor. Doar al lor. Ehe, mai sunt ani lumină până `ntr-acolo, îmi tot repetam.
Părul m-a lăsat de izbeliște, orele de sommn au devenit tot mai importante, alimentația și ea are nevoie de o mai multă atenție, chiar și toanele prind rădăcini serioase, ce mai?, anii trec. E fără urmă de tăgadă, apogeul platitudinilor. Dar cum se scurge timpul?
Din când în când mă așez puțin pentru a privi peste umăr, în tihnă. Derulez, opresc filmul, mă uit mai atent, iar desfășor banda, trag linie. Îmi place acest exercițiu. E interesant, chiar benefic, mai ales prin prisma faptului că sunt printre cei mulți care au picat examenul trăirii numai în prezent. Nu mai menționez că nici lupul de stepă a lui Hesse nu sunt; mă refere doar la imposibilitatea de a vedea cum ar fi decurs viața dacă aș fi ales alt drum la răscrucea concretului ori a gândurilor. Un remediu, singurul de fapt, constă în Continuă să citești A fost odată IRIS
AlexandruAlupei .Blog 