O linie dreaptă?

     Printr-a doua am fost întrebat de doamna ce vreau să mă fac când voi fi mare. Ce să răspund? Nici nu ştiam dacă sunt băiat sau fată. Dar am ridicat din umeri … şi imediat după, am rostit poliţist şi/ori doctor. Parcă şi pompier.

     Timpul s-a scurs, a urmat capacitatea. Un examen fără orizont. Alţi patru ani, în liceu – mamă, scuze că-ţi reamintesc- extraordinari şi ei (normal, pentru mine). Bacul? O formalitate; l-am trecut pur şi simplu, nimic notabil. Şi tot nu ştiam încotro. Universitatea trebuia terminată, conştientizam asta, dar convingerea? Trebuie să fac ceea ce în doresc sau ceea ce trebuie? Chiar dacă ambele au acelaşi sens… A trecut şi ea.

     Întâlnindu-mă cu viaţa am Continuă să citești O linie dreaptă?

Poveste de Crăciun

     Un fir, subţire. Asta-i viaţa: un firicel.

     Se întâmpla acum mulţi ani, vreo treizeci, în maternitatea unui spital dintr-un orăşel cochet, la poale de munte. Un bărbat voinic, înalt şi foarte chipeş, mângâia palmele firave ale unei fiinţe delicate, dar energică. Era bucuria vieţii lui. Din dragostea lor a văzut lumina zilei un băieţel, o fărâmă de om, ce urma să poarte nume de luptător. Apăruse Cel Mare. S-a născut în pragul Crăciunului, iar darurile nu conteneau. Cele mai importante au fost timpul şi zece vieţi.

     Anii au trecut, baieţelul a devenit puşti, băiat … şi bărbat. A avut parte de toată dragostea lor, a celor care l-au făurit. Dar nu a apreciat-o mereu. Sau, poate? Nu a dus lipsă de nimic. Avea totul.

     Şi a trecut prin timp. Continuă să citești Poveste de Crăciun